Cei 1.500 de românii din Roman şi Medgidia au învăţat cum să-şi completeze mesele zilnice cu alimentele cele mai sănătoase. Au primit, ca stimulent, câte 16 kg de legume şi fructe proaspete de căciulă şi au învăţat, sub îndrumarea unor bucătari pricepuţi, să le prepare în 33 de feluri. Nici mai mult, nici mai puţin!
Ei au participat la proiectul „Creşterea consumului de fructe şi legume proaspete în rândul grupurilor vulnerabile”, demarat în iulie 2012 şi implementat în România, în ultimii doi ani, sub sloganul „Mai mult gust, mai multă savoare”.
Ţinta: copii, persoane vârstnice, femei gravide
Având ca obiectiv încurajarea consumului de fructe şi legume proaspete în rândul categoriilor defavorizate, proiectul a angrenat, de la lansare și până în prezent, peste 1.500 de beneficiari: copii, persoane vârstnice şi femei însărcinate din orașele Roman și Medgidia.
Pe parcursul a peste 490 de sesiuni de gătit, au fost distribuite peste 23,5 tone de fructe și legume proaspete.
În cele 24 de luni, toți participanții la proiect au preparat 33 de rețete împreună cu bucătari pricepuți, care i-au învățat secretele folosirii ingredientelor proaspete în meniul zilnic.
Au fost prezenţi „la lecţii” şi specialişti în nutriție, care au oferit informații despre calitățile nutritive ale legumelor și fructelor, beneficiile acestora asupra sănătății, precum și modalități de a le integra în alimentația zilnică pentru a avea o dietă echilibrată.
După un asemenea training, cei 1.500 de români ar avea ei înşişi de dat lecţii în bucătărie, foarte probabil. Iar unii ar putea aspira – de ce nu? – chiar la titlul de Chef.