„Foarte îngrijoraţi de noua lege din Ungaria. În prezent examinăm dacă ea încalcă legislaţia europeană”, a scris preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pe Facebook.

Comisia Europeană anunţase deja mai devreme, în cursul zilei de miercuri, că analizează din punct de vedere juridic legea iniţiată de partidul premierului Viktor Orban.

„Ceea ce vom face va depinde de ceea ce vom descoperi, trebuie să ne uităm în ce aspecte şi puncte legea respectă sau nu legislaţia europeană, principiile UE sau Carta drepturilor fundamentale”, a explicat o purtătoare de cuvânt a Comisiei, Dana Spinant.

Comisia Europeană a reamintit că în noiembrie a prezentat o strategie destinată combaterii discriminărilor şi a urii împotriva persoanelor LGBT (lesbiene, homosexuali, bisexuali, transgender).

„Cred într-o Europă care îmbrăţişează diversitatea, nu într-o Europă care o ascunde copiilor noştri. Nimeni nu ar trebui să facă obiectul unei discriminări pe baza orientării sexuale”, a declarat von der Leyen pe Twitter.

La Washington, o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat a comunicat „îngrijorarea” autorităţilor americane în legătură cu „libertatea de exprimare” din Ungaria şi a apreciat că legea stabileşte restricţii care „nu îşi au locul într-o societate democratică”.

Un posibil scenariu în războiul dintre Rusia și Ucraina. Sergiy Gerasymchuk, expert ucrainean în securitate: „Numai epuizarea ambelor părți poate duce la o încetare viabilă a focului” | Interviu
Recomandări
Un posibil scenariu în războiul dintre Rusia și Ucraina. Sergiy Gerasymchuk, expert ucrainean în securitate: „Numai epuizarea ambelor părți poate duce la o încetare viabilă a focului” | Interviu

Ungaria, sub conducerea premierului Viktor Orban din 2010, şi-a intensificat deja din decembrie 2020 ofensiva împotriva comunităţii LGBT, consacrând în Constituţie definiţia sexului unei persoane ca fiind doar cel de la naştere şi interzicând de facto adopţiile de către cupluri de acelaşi sex.

În 2018, Ungaria a fost vizată de o procedură – articolul 7 din tratat – declanşată de Parlamentul European pentru „încălcare gravă” a valorilor UE care, teoretic, poate conduce la sancţiuni, dar se află în prezent în impas.

Textul legii adoptate marţi la Budapesta prevede că „pornografia şi conţinutul ce reprezintă sexualitate sau promovează devierea identităţii de gen, schimbarea sexului şi homosexualitatea nu trebuie să fie accesibile celor cu vârsta sub 18 ani”.

Potrivit ONG-urilor, aceasta va duce la interzicerea programelor educative, a reclamelor, a cărţilor sau a serialelor în care este menţionată homosexualitatea.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Alexia Eram, surprinsă de paparazzi cu noul iubit, dar nici Mario Fresh nu pierde timpul. O concurentă de la „Chefi la cuțite” l-a luat la ea acasă
Libertateapentrufemei.ro
Alexia Eram, surprinsă de paparazzi cu noul iubit, dar nici Mario Fresh nu pierde timpul. O concurentă de la „Chefi la cuțite” l-a luat la ea acasă
Satul din România care a fost înghițit de pădure. Oamenii l-au părăsit, deși se află într-o zonă superbă, în apropiere de 2 obiective turistice importante
FANATIK.RO
Satul din România care a fost înghițit de pădure. Oamenii l-au părăsit, deși se află într-o zonă superbă, în apropiere de 2 obiective turistice importante
Dinamo a dat o lovitură colosală: și-a adus antrenor de la Barcelona! EXCLUSIV: Gazeta are toate detaliile unui contract faraonic
GSP.RO
Dinamo a dat o lovitură colosală: și-a adus antrenor de la Barcelona! EXCLUSIV: Gazeta are toate detaliile unui contract faraonic
Ele sunt zodiile care au o șansă unică până în decembrie. Trei nativi pot da de bani și de noroc
FANATIK.RO
Ele sunt zodiile care au o șansă unică până în decembrie. Trei nativi pot da de bani și de noroc
Wow, ce rochie!! Actrița mexicană Eiza González a întors toate privirile la un eveniment din Los Angeles, cu rochia ei portocalie! FOTO
Unica.ro
Wow, ce rochie!! Actrița mexicană Eiza González a întors toate privirile la un eveniment din Los Angeles, cu rochia ei portocalie! FOTO
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Financiarul.ro
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Black Friday 2024. Cel mai dorit articol de fashion: 12.500 de comenzi în trei ore
Observatornews.ro
Black Friday 2024. Cel mai dorit articol de fashion: 12.500 de comenzi în trei ore
Horoscop 5 noiembrie 2024. Taurii simt nevoia să se amestece în treburile altora, fără să fie invitați sau să li se ceară ajutorul
HOROSCOP
Horoscop 5 noiembrie 2024. Taurii simt nevoia să se amestece în treburile altora, fără să fie invitați sau să li se ceară ajutorul

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI