De la finalul lunii decembrie, atunci când a început campania de vaccinare, cel puțin 1,1 milioane de persoane, adică aproximativ 0,2% din populația Uniunii Europene, au primit o doză din vaccinul dezvoltat de Pfizer-BioNTech, singurul administrat în prezent în această zonă a lumii.
Un al doilea vaccin, cel dezvoltat de compania americană Moderna, a fost autorizat, miercuri, de Comisia Europeană.
În Uniunea Europeană, Germania a administrat cele mai multe vaccinuri (367.331), fiind urmată de Italia (260.948), Polonia (140.226), Spania (139.339) și Danemarca (63.312), conform celor mai recente date disponibile.
SUA, pe primul loc în lume
Statele Unite ale Americii au administrat doze de vaccin anti-COVID la peste 4,84 milioane de persoane (1,5% din populația sa), China, la mai mult de 4,5 milioane de persoane (0,3% din populația sa, până la 31 decembrie), Israelul, la 1,49 milioane de persoane (17,2%) și Marea Britanie, la peste 1,3 milioane de persoane (1,9%). Toate aceste țări și-au început campania de vaccinare înaintea Uniunii Europene.
Foto: EPA