Universitatea Suceava (USV) a anunțat că în cadrul Laboratorului de Metagenomică și Biologie Moleculară au fost realizate, pe parcursul ultimei săptămâni, secvențieri pentru un număr de 47 de probe, provenite de la pacienți depistați pozitivi cu SARS-CoV-2, de pe raza județelor Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Suceava și Botoșani.

Din probele analizate, au fost depistate un număr de 14 noi cazuri aparținând tulpinii cunoscute ca având originea în Marea Britanie.

Din cele 14 cazuri, câte patru sunt din județele Botoșani, Suceava și Timiș și câte unul din județele Caraș-Severin și Hunedoara.

Nu s-au descoperit alte mutații

USV precizează în comunicat că niciuna din celelalte 33 de probe secvențiate în această rundă, neasociate tulpinii britanice, nu prezintă mutațiile caracteristicile variantelor identificate recent ca provenind din Africa de Sud sau Brazilia.

Varianta de coronavirus originară din Marea Britanie, B.1.1.7, caracterizată printr-o transmisibilitate crescută, a fost identificată și în urma rundei anterioare de secvențieri efectuată la USV pentru o singură probă, provenită din județul Suceava, dintr-un total de 20 de probe recoltate din județele Cluj, Suceava și Dolj.

„Creșterea semnificativă a numărului de cazuri noi identificate în această săptămână și distribuția geografică a acestora indică o răspândire accentuată a noii tulpini într-o mare parte din teritoriul României”, arată USV.

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava:

Sursa citată precizează că Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a secvențiat, până acum, peste 150 de probe provenind de la pacienți diagnosticati pozitiv cu Sars-CoV-2 și va continua monitorizarea evoluției pe teritoriul Romaniei, în colaborare cu partenerii implicați în această acțiune.

Până în prezent, Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile a confirmat, la nivel național, 64 de cazuri de infectare cu noua varianta britanică a COVID-19.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News