„În privința acuzațiilor de plagiat care i se aduc ministrului educației, Sorin Cîmpeanu, considerăm necesară o analiză serioasă, în afara oricărei presiuni de orice natură, analiză care să fie realizată de îndată de către instituțiile abilitate din cadrul universității implicate și de instituțiile responsabile ale statului”, se arată în comunicatul remis la solicitarea Libertatea.
„În aceste vremuri tot mai tulburi, educația are nevoie de valori puternice și de un etos care să ghideze noile generații în formarea lor ca buni cetățeni, profesioniști desăvârșiți și implicați în societate”, se mai precizează în punctul de vedere al Universității București, transmis ziarului.
Cîmpeanu, acuzat de plagiat de Emilia Șercan
Luni, 26 septembrie 2022, jurnalista Emilia Șercan a arătat că Sorin Cîmpeanu a plagiat într-un curs universitar. Potrivit investigației PressOne, ministrul și-a însușit în 2006 aproape 100 de pagini din munca a doi universitari alături de care semnase cu șase ani mai înainte.
Șercan a susținut că ministrul „și-a însușit în mod fraudulos” 13 capitole, „trecându-se drept autor al respectivelor secțiuni din cursul universitar”.
Într-o primă reacție după acuzațiile de plagiat, Cîmpeanu a declarat că dezvăluirea despre plagiatul său este „o încercare de a bloca legile educației”. Ministrul a transmis a doua zi că aceia care lansează acuzații de plagiat „sunt un fel de habarnişti” și că cei care se opun legilor educației sunt „analfabeţi puri” și „analfabeţi funcţionali”, fără să o numească pe Emilia Șercan.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
ivryernest • 27.09.2022, 16:29
Ca și cum analiza Emiliei Șercan n-ar fi serioasă... Vor numai s-o mai lungească !