Marin Preda a precizat că, în ceea ce privește căminele, acestea vor rămâne deschise, studenții urmând a studia online din camere.
”Eram deja cu predare 95 % online, am votat ca în următoarele două săptămâni să trecem complet la predarea online, cu posibilitatea de prelungire încă două săptămâni”, a spus Marin Preda pentru Edupedu.ro.
”De mâine (n.r. – joi, 22 octombrie) trecem în scenariul roșu, căminele rămân deschise pentru că ar fi mult mai riscant să plece cu toții acum spre localități, rămân în cămine unde vor studia online”, a adăugat rectorul Universității din București.
Această decizie vine după ce, luni, Consiliul Municipal pentru Situații de Urgență a decis ca școlile din București să intre în scenariul roșu, astfel încât cursurile să fie desfășurate online.
Măsura a intrat în vigoare pe 20 octombrie, de la ora 0.00, și este valabilă 14 zile.
”Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a hotărât ca începând cu ora 0.00, data de 20 octombrie, să fie suspendată activitatea didactică pentru toate unitățile și instituțiile de învățământ, inclusiv creșe și universități. Ne referim la activitatea didactică desfășurată față în față”, a declarat, luni, Mariana Stancu Țipișcă, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Capitalei.
FOTO: Universitatea București