În acest an, Universitatea din Oradea a înregistrat o performanță, fiind citată în clasament cu trei domenii de studiu, după ce două noi domenii au fost adăugate în evaluările globale. Universitatea continuă să se poziționeze printre cele mai competitive instituții academice din țară.
Domeniile de studiu care au contribuit la reușită sunt ingineria, clasată în intervalul 1251+ la nivel global, Științele Vieții și Medicină și Sănătate, ambele incluse în intervalul 801-1000 în clasamentul mondial, care reunește peste 2.000 de instituții academice din 115 țări.
Clasamentul Times Higher Education utilizează un set riguros de indicatori pentru a evalua instituțiile de învățământ superior. Printre acestea se numără: calitatea procesului educațional, cercetarea științifică, impactul academic, colaborările internaționale.