Universitatea Politehnică are profil tehnic, iar Universitatea din Pitești are profil generalist, cu facultăți tehnice, dar și umaniste.

Noua instituţie va purta numele „Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti”, dar cele două centre vor funcționa autonom.

Rectorul UPB, Mihnea Costoiu, a spus că este încrezător că noua instituţie de învăţământ superior va reuni „multe alte forţe”.

„Urmează să stabilim procedurile de admitere. Sunt cele două centre universitare, vom funcţiona în acest regim de două centre universitare. Centrele vor funcţiona autonom. Urmează să înaintăm ministrului Educaţiei propunerea unei legi – înfiinţarea universităţii, ţinând cont de faptul că Politehnica are lege de înfiinţare. Ne trebuie o lege de înfiinţare a universităţii şi pasul va fi făcut în perioada următoare. Sperăm ca ministrul, aşa cum a declarat de fiecare dată, să respecte voinţa universităţilor”, a spus Costoiu.

Contractul de fuziune a fost semnat de rectorii celor două universităţi, Mihnea Costoiu (UPB) şi Dumitru Chirleşan (Universitatea din Piteşti), şi de preşedinţii senatelor universitare, Tudor Prisecaru (UPB) şi Mihaela Diaconu (Universitatea din Piteşti).

Noua universitate va fi una naţională, iar cele două universităţi devin centre universitare ale structurii. Totodată, fiecare centru va păstra programele de studii acreditate, urmând să dezvolte şi alte programe.

Urmărește-ne pe Google News