În perioada de suspendare, titularii de curs, seminar și proiect vor transmite studenților, prin mijloace electronice, suporturile de curs, seminar și proiect.
În cazul cursurilor, seminariilor sau proiectelor pentru care susținerea activității didactice nu poate fi efectuată prin mijloace electronice, odată cu reluarea activităților didactice, acestea se vor reprograma în orar.
Totodată, conducerea USV recomandă pentru anii terminali ca în această perioadă să se lucreze și la proiectele/lucrările de diplomă/licență/disertație.
”Toate activitățile de laborator, la disciplinele la care sunt prevăzute aceste activități didactice, vor fi reprogramate după reluarea activităților didactice. Dacă perioada de suspendare se va prelungi, se va lua în calcul prelungirea semestrului II și decalarea susținerii examenelor de finalizare a studiilor”, se mai arată în decizie.
În ceea ce privește situația studenților cazați în căminele USV, membrii CA au hotărât închiderea căminelor studențești începând cu data de 16 martie până la finalul perioadei de suspendare, cu excepția unui cămin, în care vor putea fi cazați, cu aprobarea rectorului sau prorectorului de resort, doar studenții care au o situație specială.
”Deoarece înaintea reluării activităților în campus se va efectua o amplă dezinfecție și având în vedere că pe durata suspendării activităților în campus este posibil să fim obligați să punem la dispoziția autorităților camerele de cămin în vederea cazării persoanelor aflate în carantină, studenții au obligația să-și ia lucrurile personale din camere”, se mai arată în decizia conducerii USV.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro