În weekend, agenții rutieri au desfășurat o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță în trafic, prin depistarea și luarea măsurilor legale față de cei care nu respectă regulile de circulație.

Acțiunea a avut loc pe Autostrada A2, iar la activitățile desfășurate a participat și un elicopter al Direcției Rutiere din cadrul Poliției Române.

Conform polițiștilor, acesta a survolat autostrada, comunicând echipajelor rutiere de la sol abaterile constatate.

Astfel, pe fondul valorilor ridicate de trafic, au fost depistați 11 conducători auto care s-au deplasat pe banda de urgență, pe sensul de mers Constanța – București.

Față de aceștia a fost luată măsură reținerii permiselor de conducere în vederea suspendării, totodată conducătorii fiind sancționați contravențional. Valoarea amenzilor aplicate este de aproximativ 20.000 de lei.

FOTO: Replica Online

Urmărește-ne pe Google News