Primele abonamente pentru UNTOLD 2017 se vor vinde la preţ promoţional însă numai după ce doritorii vor intra pe site-ul festivalului şi vor accesa secţiunea Preînregistrare 2017, care necesită completarea unui formular.
“Doar cei care se preînregistrează pot achiziţiona abonamentele la un preţ promoţional, numărul acestora fiind limitat”, au declarat organizatorii.
Pe lângă preînregistrare, tot pe pagina festivalului UNTOLD, fanii au ocazia, ca şi la ediţiile precedente, să propună artiştii favoriţi pe care vor să îi vadă pe scenele festivalului, în cadrul ediției de anul viitor.
“În luna octombrie vor fi puse în vânzare primele abonamente UNTOLD 2017, va fi anunţată perioada derulării festivalului Untold 2017 şi va fi lansat mult aşteptatul aftermovie Untold 2016”, au mai precizat aceştia.
Untold 2016 a avut loc în perioada 4-7 august şi a avut peste 300.000 de participanţi. Pe scenele festivalului au urcat TOP 5 DJ ai lumii, DIMITRI VEGAS&LIKE MIKE, ARMIN VAN BUUREN, HARDWELL, MARTIN GARRIX, TIESTO alături de alți peste 150 de artiști internaționali de renume, dintre care: AFROJACK, FAITHLESS, PAROV STELAR, Chase and Status DJ Set, Dannic, Naughty Boy, Dub Fx, James Arthur, Lost Frequencies, Netsky DJ Set, Pendulum & Verse DJ Set, Route 94, Rudimental DJ, Scooter şi alţii.
UNOTLD, desemnat Best Major Festival
UNTOLD a fost desemnat Best Major Festival în cadrul European Festival Awards 2015, eveniment ce a avut loc în Groningen, Olanda.
O altă recunoaștere a venit din partea celui mai de seamă reprezentant național al industriei de marketing și comunicare, International Advertising Association Romania (IAA) care a oferit festivalului titlul de Brandul Anului 2015.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro