„Efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca, în a treia zi de festival, au constatat un număr de 20 de infracţiuni care vizează încălcări ale Legii 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au aplicat 52 de sancţiuni contravenţionale, în urma abaterilor înregistrate”, se arată într-un comunicat transmis Agerpres.

Potrivit sursei citate, 42 dintre acestea au reprezentat abateri de la OUG 195/2002R, iar alte 9 de la Legea 61/1991R.

Poliţiştii au constatat 7 infracţiuni prevăzute de Legea 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de actele normative în vigoare, şi alte două infracţiuni prevăzute şi pedepsite de Codul Penal – conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi furt.

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au constatat și 3 infracţiuni la Legea 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

De asemenea, au fost aplicate 19 amenzi şi 15 avertismente pentru încălcări pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă şi a regulilor privind fumatul în locurile publice.

În a treia zi la UNTOLD 2021, 214 persoane au primit asistenţă medicală din partea personalului SMURD şi a paramedicilor pompieri, în punctele şi posturile medicale avansate din festival.

Majoritatea afecţiunilor înregistrate au fost uşoare şi au fost soluţionate de către personalul medical pe loc. Doar în patru situaţii a fost necesar transportul la spital pentru investigaţii şi îngrijiri de specialitate, se menţionează în comunicat.

 
 

Urmărește-ne pe Google News