Autoritățile au anunțat joi noile măsuri de relaxare care vor intra în vigoare de la 1 august și au precizat și condițiile în care se pot ține evenimentele la care participă un număr mare de persoane.
După anunțul făcut de Guvern, organizatorii UNTOLD au anunțat și în ce condiții se poate intra la festivalul programat pe 9 – 12 septembrie la Cluj-Napoca.
- persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare
- persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT- PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore
- rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 24 de ore
- persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
De asemenea, au fost eliminate și măsurile de distanțare în perimetrul festivalului, toate normele aplicate fiind în concordanță cu studiile științifice aplicate.
Organizatorii festivalului anunţă că pregătesc un nou anunţ de artişti de top, ce vor fi prezenţi la Cluj-Napoca în această toamnă. Aceştia se vor alătura artiştilor confirmaţi până în prezent: David Guetta, Martin Garrix, Dimitri Vegas & Like Mike, Steve Aoki, Alok, Afrojack, DJ Snake, Lost Frequencies, Benny Benassi, Martin Solveig, The Script, Parov Stelar şi rapper-ul american TYGA.