BREXIT. Ziarul nostru a pus patru întrebări „românilor britanici”, iar răspunsurile acestora nu au încetat să apară. Astfel că, la întrebarea „Cum veţi vota la referendumul de joi privind ieşirea Marii Britanii din UE?”, doar unul din cinci români stabiliți în Marea Britanie (20%) a răspuns că va vota pentru ieșirea acestei țări din Uniunea Europeană, restul de 80% dorind rămânerea ei, în blocul comunitar.
Citește și: EXCLUSIV / BREXIT. Rețeta unui posibil dezastru pentru România
Totodată, românii se tem că efectele Brexitului se vor răsfrânge și asupra lor, mai ales că s-a dus o întreagă campanie împotriva imigranților, în special a celor proveniți din Europa Centrală și de Est. Așa se face că, la întrebarea „Credeţi că ieşirea din UE va afecta viaţa românilor care trăiesc/muncesc în Marea Britanie?”, 74,5% dintre români consideră că vor fi afectați de această decizie istorică.
Românii, de aceeași părere cu britanicii legat de BREXIT
Ieșirea din UE nu va afecta doar pe români, sunt foarte mulți britanici care cred că vor avea de suferit dacă se va decide ca Marea Britanie să părăsească Uniunea. Din acest motiv, foarte multe vedete britanice printre care și foștii prezentatori ai Top Gear, au creat un clip în care vorbesc despre rămânerea în UE.
Cu toate acestea, oricât de grea ar fi situația, românii sunt deciși să rămână acolo unde cel mai probabil și-au făcut un trai, și poate unul chiar mult mai bun decât cel din România, chiar și după Brexit. Din acest motiv, când au fost rugați să raspundă la întrebarea „Vă gândiţi să vă întoarceţi acasă în cazul în care Marea Britanie iese din UE?”, 80% au răspuns categoric că NU vor să revină în țara natală.
BREXIT. Ultima întrebare pe care Libertatea a pus-o cititorilor ei din Marea Britanie a fost legată de părerea lor despre rezultatul referendumului din 23 iunie. „Credeţi că rezultatul votului de joi va fi acela că Marea Britanie iese din UE?” a fost ultima întrebare adresată, iar rezultatul a fost destul de împărțit. Astfel că, 57% dintre românii stabiliți permanent sau temporar în Marea Britanie cred această țară va rămâne în UE, acordând un vot de încredere stabilității Uniunii Europene.
Citește și:
- Efectele Brexit! Elveţia şi-a retras cererea de aderare la UE: „Doar câțiva lunatici ar mai vrea acum să se alăture Uniunii Europene”
- Brexit | „Leave” sau „Remain”. Marea Britanie, tot mai aproape de ieșirea din UE. Ce arată ultimele sondaj
- Revista germană Der Spiegel îi roagă pe britanici să rămână în UE
- Barack Obama a pledat pentru rămânerea Marii Britanii în UE
- 53% dintre britanici sunt favorabili ieşirii din Uniunea Europeană! ”The Sun” își îndeamnă cititorii să voteze BREXIT
- Președintele Comisiei Europene: „UE nu va fi în pericol de moarte dacă Marea Britanie pleacă”