Vasile Rodideal este acuzat în România de mai multe infracțiuni grave, printre care înființarea și susținerea unei organizații criminale, instigare la omor, dar și deținere de arme și falsificare de monedă.
Potrivit instanței, acesta a fost condamnat la 12 ani și 6 luni de închisoare. Pe numele interlopului basarabean, în România există un mandat de executare a acestei pedepse.
În Rusia, Vasile Rodideal a trăit sub numele de Vasili Ivanovici Kravtsov, după ce a primit un pașaport cu acest nume în 2018, potrivit documentelor instanței.
A fugit din țară în octombrie 2009
Vasile Rodideal, un temut infractor, a fost dat în urmărire internațională de polițiștii români după ce a fugit din țară în luna octombrie 2009, în timp ce era judecat în mai multe dosare penale, scrie Vocea Basarabiei.
Rodideal a părăsit România, deși avea interdicție de a ieși din țară, și s-a ascuns timp de mai mulți ani.
Potrivit paginii Poliției Române, Vasile Rodideal, care se află pe lista Most Wanted, a fost condamnat la 12 ani și 6 luni pentru comiterea mai multor fapte: constituirea și susținerea unei grupări de criminalitate organizată, deținerea fără drept de muniție destinată armelor de război, instigare neurmată de executare la săvârșirea infracțiunii de omor calificat, instigare la săvârșirea infracțiunii de deținere a unei bancnote false în vederea punerii în circulație.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_daa836a015e991caa1bed8ee70b2a342.jpg)
El mai este condamnat pentru conducere pe drumurile publice a unui autoturism în condiții de suspendare temporară a dreptului de a conduce.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a25ef83be6cf74a4c636b5a407f5e198.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d06bd5e6affed972a4e04d96acea21e2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_1670b4f7a2c7f914146926dad0c1165d.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_1ea20b6b0dedfb8ae90a9f809242e96f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_c92b13e8f3a06c79355a674a87e41c50.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_abb79e55a53807b7234568fd0c991b14.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_23f1e2caec7b659cc75388fa7b811068.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_d879aedb07b38409d87aeb354e060f41.jpg)