Petrișor (foto, 48 de ani), Marian, (49 de ani) și Nicolae (50 de ani). Frații Călin, un nume care pentru ofițerii de la Brigada pentru Transport Public din Capitală spune multe. Tramvaiul 32 este locul de muncă, în care aproape zilnic pândesc momentul. Momentul în care să ia din buzunare tot ce apucă. Portofele, telefoane, orice obiect de valoare care poate fi rapid vândut.
De 30 de ani doar cu asta se ocupă
De mai bine de 30 de ani este singura lor sursă de venit. Odată cu vârsta, hoții și-au perfecționat și tacticile. Dacă simt miros de polițist, că doar au ajuns, la un moment dat să se cunoască unii pe alții, nu pun piciorul în mijlocul de transport. Înainte să pună mâna pe ”mort” (n.r. pradă, în limbajul hoților), șuții se uită de două ori în stânga, în dreapta. Abia apoi, când sunt siguri că pot scăpa cu tot cu bunuri, acționează.
Unul dintre hoți e ciung
Inedit în toată această poveste este faptul că unul dintre cei trei frați fură cu o mână. Nu că nu așa s-ar petrece furtișagurile din RATB, ci pentru că e… ciung. ”Are brațul stâng amputat, dar nu s-a lăsat de meserie. Chiar e unul dintre cei mai versați hoți din RATB. Frații acționează, de obicei, pe tramvaiul 32. I-am prins de multe ori separat”, au precizat pentru Libertatea surse judiciare.
Cum agenții de la Brigada pentru Transport Public mai mereu pe urmele lor, hoții au căzut, nu de puține ori în plasa oamenilor legii. Au fost și situații în care s-au împăcat cu victimele lor după ce au înapoiat ce au furat.
L-a furat pe polițist
Că tupeul hoților e mare, o știu pe pielea lor chiar polițiștii ce îi urmăresc. Un episod cu totul aparte s-a petrecut anii trecuți, într-un troleibuz în sectorul 2. În timp ce urmăreau un hoț, acesta din urmă i-a luat agenda din borsetă chiar agentului care îl fila. Ceilalți colegi au văzut scena și au intervenit imediat, astfel că individul a fost acuzat de tentativă de furt.
Prințul Harry, declarații emoționante despre mama lui. „Întotdeauna o voi privi ca pe modelul meu ideal”
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro