Mai exact, patru jurnaliști francezi, Didier François, Pierre Torres, Edouard Elias și Nicolas Héni, care au fost ținuți închiși în Siria, în 2013 și 2014, l-au identificat pe Najim Laachraoui drept unul dintre gardieni.

„Nicolas Hénin l-a identificat oficial” pe acest Abou Idriss ca fiind Najim Laachraoui, a confirmat avocatul său, Marie-Laure Ingouf, după informații dezvăluite de publicațiile Journal du dimanche și Le Parisien.

Najim Laachraoui a fost unul dintre cei doi kamikaze care s-au detonat pe aeroportul Zaventem. El și Ibrahim el-Bakraui s-au aruncat în aer în terminalul plecări al aeroportului. Potrivit unor informații apărute recent în presă, Najim Laachraoui a lucrat timp de cinci ani pe aeroportul din Bruxelles.  Anterior, el a fost angajat de două ori pe timpul verii la Parlamentul European, în 2009 și 2010, „pentru o firmă de curățenie”.

Potrivit parchetului federal belgian, în februarie 2013 el a plecat în Siria, unde s-a alăturat organizației Statul Islamic, care a revendicat aceste două atentate.

Pe 22 martie, capitala Belgiei a fost lovită de mai multe explozii puternice. Două au avut loc pe aeroportul Zaventem, iar a treia la stația de metrou Maelbeek. Atacurile teroriste s-au soldat cu 32 de morți și sute de răniți.

 
 

Urmărește-ne pe Google News