„Am promis şi am îndeplinit. Mi-am dat cuvântul că îi vom urmări pe teroriştii din cadrul Daesh (Stat Islamic – n.r.), le-am dat o ripostă fulgerătoare. Forţele noastre armate eroice l-au eliminat pe comandantul Daesh, Abu Yaser Al-Issawi, în cadrul unei operaţiuni coordonate de serviciile de informaţii”, a scris pe Twitter premierul irakian, Mustafa Al-Kadhimi.
Coaliţia antiteroristă coordonată de Statele Unite a efectuat miercuri raiduri aeriene în provincia irakiană Kirkuk. Cel puţin zece militanţi islamişti au fost ucişi în bombardamente, potrivit unor surse militare, citate de AFP.
Săptămâna trecută, Statul Islamic și-a asumat răspunderea pentru un atentat în care cel puțin 32 de persoane au murit. Atacul a avut loc într-o piață aglomerată din Bagdad. A fost primul mare atac sinucigaș din Irak de trei ani.â, potrivit Reuters.
Autoritățile irakiene au declarat că atacul este un posibil semn al revenirii grupului după înfrângerea sa militară din 2017.
Atacurile sinucigașe asupra civililor au reprezentat o tactică aproape zilnică a insurgenților musulmani sunniți, în special în timpul ocupației SUA a Irakului, după invazia care l-a doborât pe Saddam Hussein în 2003.