Presa susține că armata Statelor Unite şi serviciile secrete americane încearcă încă să confirme dacă Abu Omar al-Shishani, un apropiat al lui Abu Bakr al-Baghdadi, liderul organizaţiei teroriste Stat Islamic, a fost eliminat în raidul aerian din Siria.

Potrivit CNN, Abu Omar al-Shishani – alias „Omar cecenul” – a fost ţinta unui raid aerian american efectuat pe 4 martie în oraşul sirian Al-Shaddadi.

„Informaţiile sunt în curs de verificare de către serviciile de informaţii”, a declarat un oficial din cadrul Pentagonului citat de CNN.

În vârstă de 30 de ani, Abu Omar al-Shishani (pe numele real Tarhan Taiumurazovici Batiraş) s-a născut în Georgia şi a fost membru al forţelor speciale georgiene înainte de a se deplasa în Siria şi a deveni liderul militar al filialei siriene a reţelei teroriste Stat Islamic.

Statele Unite oferă o recompensă de cinci milioane de dolari pentru capturarea sau eliminarea teroristului.

Organizaţia teroristă sunnită Stat Islamic ocupă regiuni din Siria şi Irak, unde a instaurat un „califat”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News