Anina a devenit un oraş fantomatic pe harta României, după ce, în ianuarie 2006, s-a produs o deflagraţie care a curmat şapte vieţi. Acum, aproape toţi bărbaţii din localitate sunt şomeri, iar majoritatea familiilor sunt despărţite, pentru că mulţi au plecat să-şi încerce norocul în străinătate.

Marian Strachină (37 de ani), unul dintre minerii care au scăpat ca prin minune de la moarte în urma exploziei, a ajuns chiar să regrete că a supravieţuit.

“Degeaba am supravieţuit, mai bine muream în explozie. Eu, soţia şi cei trei copii trăim din ajutorul social. Până în toamnă am mai lucrat cu ziua la muncile câmpului, dar acum, iarna, e jale”, s-a plâns bărbatul. Viceprimarul din Anina, Nicolae Radu, susţine şi el că oraşul e mort. “La Anina s-a închis tot. Am rămas cu amintirile şi cu sărăcia”, a declarat dezamăgit Radu.

7 mineri ucişi în subteran

În dimineaţa zilei de 14 ianuarie 2006, o puternică explozie s-a produs în mina Anina, la circa 200 de metri sub pământ, în urma unei acumulări masive de gaze. Minerii salvatori au coborât în subteran şi au reuşit să scoată şapte cadavre. Alţi cinci ortaci au fost găsiţi în viaţă, dar cu răni grave.

 
 

Urmărește-ne pe Google News