Blocat două zile pe feribot, bărbatul, care este din Lituania și lucrează ca șofer de camion, a reușit duminică să ia contact cu salvatorii. Desculț, în tricou și pantaloni scurți, bărbatul a mers apoi singur până într-o zonă de unde a putut să fie evacuat.
În stare de șoc, bărbatul le-a spus salvatorilor: „Spuneți-mi că e real, că sunt în viață”. Apoi, întrebat dacă a mai văzut vreun supraviețuitor, el a spus „am auzit alte voci”, relatează publicația elenă Protothema.
Pasagerul a fost transportat la spital pentru examinare, dar starea lui de sănătate pare să fie bună.
Operațiunile de căutare continuă
Acum, echipele de salvare încearcă să mai găsească supraviețuitori. Alte 11 persoane sunt încă date dispărute, la două zile și jumătate după ce Euroferry Olympia, sub pavilion italian, a luat foc în drum spre portul italian Brindisi.
Potrivit unor informații preliminare, oameni dispăruți sunt șoferi de camioane din Bulgaria, Grecia, Turcia și Lituania. Sâmbătă, operațiunea a fost îngreunată și de temperaturile ridicate. În anumite zone, au fost înregistrate chiar 600 de grade, astfel că salvatorii au așteptat ca nava să se mai răcească pentru a se apropia mai mult.
Printre cei salvaţi până acum se numără şi doi migranţi afgani care se aflau clandestin pe feribot, ceea ce îi face pe salvatori să creadă că este posibil să fi existat la bord şi alţi pasageri clandestini, care nu apar pe lista pasagerilor. Potrivit oficialilor eleni, la bord se aflau 292 de persoane, inclusiv 29 de români, care au fost evacuați în siguranță.
Cauza incendiului este încă necunoscută. Una dintre ipotezele luate în calcul este că focul ar fi izbucnit la un camion aflat în cală.