Cardiologul, după gratii
În acest timp, doctorul cardiolog braşovean Horaţiu Rus (foto stânga), care ar fi violat minori “agățați” de la club chiar la cabinetul medical pe care îl are, a fost arestat.
Tot după gratii a ajuns și miss Travesti România 2010 Dana de Kronstadt (foto dreapta), care e acuzat că ar fi făcut parte din rețeaua de proxeneți care a recrutat și traficat băieți, unii dintre aceștia fiind minori.
Doru Iuga se consideră nevinovat
Dosarul “Sex cu minori”, în care apare şi fostul director de programe al OTV, Doru Iuga (foto), se apropie de final. Ieri, la Judecătoria sectorului 2, aproape toţi bărbaţii acuzaţi în dosar şi-au recunoscut faptele, pentru a beneficia de o reducere a cuantumului pedepsei cu o treime.
În ceea ce-l priveşte pe Iuga, pentru că acesta nu a recunoscut nici o acuzaţie, judecătorii îi vor face, cel mai probabil, un dosar separat.
Urmărește-ne pe Google News