Gigi Becali a fost adus la Curtea de Apel Bucureşti, marţi dimineaţă, în jurul orei 9.20. Avocaţii latifundiarului din Pipera au depus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o cerere de anulare a pedepsei invocând faptul că judecătorii din completul care l-au condamnat pe Gigi Becali la închisoare, nu ar fi fost compatibili să-i judece dosarul, potrivit România TV.
Patronul Stelei a fost condamnat la trei ani de închisoare în dosarul privind schimbul de terenuri cu MApN şi interzicerea unor drepturi timp de cinci ani.
Pe 4 iunie, George Becali a fost condamnat din nou de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani de închisoare pentru dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în dosarul „Valiza”.
Avocaţii săi au depus pe 7 iunie cererea de contopire a pedepselor primite în cele trei dosare în care Becali a fost condamnat.
Pe 27 iunie, omul de afaceri a mai primit o veste proastă: Tribunalul Bucureşti a stabilit suplimentarea cu şase luni a pedepsei rezultate din contopirea celor trei pedepse de câte trei ani de închisoare primate.
Patronul Stelei îşi ispăşeşte pedeapsa la Pentenciarul Jilava, însă a făcut cerere de mutare la Penitenciarul Poarta Albă. Pentru ca trasnferul să aibă loc este nevoie şi de avizul Autorităţii Naţionale a Penitenciarelor.