Accident feroviar îngrozitor în Spania. Cel puţin 77 persoane au murit după ce un tren care circula pe ruta Madrid-Ferrol a deraiat. Opt vagoane si două locomotive au sărit de pe şine.
Trenul a deraiat în apropiere de gara din Santiago de Compostela.
Potrivit martorilor de la faţa locului, trenul circula cu o viteză foarte mare. La o curbă, unul dintre vagoane a deraiat şi s-a răsturnat de pe şine.
Această ipoteză este confirmată de surse apropiate anchetei, citate de presa spaniolă. „Excesul de viteză în timpul unui viraj, posibila cauză a accidentului”, scrie cotidianul El Pais. Se pare că trenul avea 180 de kilometri pe oră pe un tronson unde limita era de 80 de kilometri pe oră.
La locul dezastrului au sosit mai multe echipaje de salvare, poliţia şi pompierii. Cel puţin 77 de persoane au murit în urma teribilului accident feroviar.
Alte 143 de persoane au fost rănite. În trenul morţii se aflau 218 călători şi 4 angajaţi ai căilor ferate spaniole.
FOTO: EPA
TRAGEDIE IN SPANIA | Aici este curba în care a deraiat trenul din Spania!

 
 

Urmărește-ne pe Google News