12.50 Cea mai puterică replică, resimţită în Banda Aceh, a avut 6,5 grade
12.45 În Oceanul Indian au loc numeroase replici ale cutremurului, care depăşesc 6 grade
12.40 Indienii au emis alertă tsunami şi asteapta valuri inalte de 6 metri. Şi în Sri Lanka şi Thailanda oamenii au fost rugasţi să părăsească zona de coastă
 
Un cutremur cu magnitudinea de 8,7, potrivit CNN şi ABC News, a fost resimţit astăzi în Indonezia.
Autorităţile au emis ALERTĂ DE TSUNAMI în oceanul Indian pentru Indonezia, India, Sri Lanka, Australia, Myanmar, Thailanda, Maldive, Malaiezia, Pakistan, Somalia, Oman, Iran, Bangladesh, Kenya, Africa de Sud, Madagascar, Singapore şi alte câteva ţări.
Seismul s-a produs la aproape 495 de kilometri în largul coastelor Aceh, iar epicentrul seismului a fost la 33 de kilometri adâncime, potrivit news.com.au.
Nu s-au semnalat, până în prezent, pagube materiale sau victime.
„Cred că vor fi şi valuri tsunami, dar mici. E posibil, dar fiind atât de departe în Oceanul vor fi mici. În orice caz, acest cutremur confirmă cercetările noastre făcute împreună cu domnul Enescu şi cu fiul lui că zona seismică din Asia e foarte activă acum şi va dura până în 2022. Din fericire, pe noi nu ne afectează”, a declarat Gheorghe Mărmureanu, la Realitatea tv.
În 2004, un cutremur cu magnitudinea de 9,1 a lovit Indonezia, în urma căruia au murit 230.000 de oameni.

 
 

Urmărește-ne pe Google News