UPDATE 10 decembrie, 14:40: Fostul manager al Spitalului Malaxa, Florin Secureanu, a fost arestat, sâmbătă, de magistraţii Tribunalului Bucureşti, în dosarul în care este urmărit penal pentru luare de mită şi delapidare, relatează news.ro.
Florin Secureanu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Decizia instanţei nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.
UPDATE ora 18:40. Florin Secureanu a fost reținut, vineri, de procurorii DNA.
UPDATE ora 17:15. Florin Secureanu a fost pus sub urmărire penală, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi delapidare, ambele în formă continuată, conform Digi 24. Fostul manager al Spitalului Malaxa este în continuare audiat la DNA.
Florin Secureanu, care a fost demis de primarul Capitalei de la începutul scandalului este acuzat că a plătit sute de mii de euro unor companii paravan, una dintre ele fiind dizolvată de un an și jumătate. Potrivit tolo.ro, cei mai mulți bani s-au retras din 2014 și pînă în prezent, când zi de zi spitalul plătește 2.000 – 3.000 de lei cash către una dintre firme.
Sătui să mai acopere extravaganțele pe care Florin Secureanu, managerul Spitalului Malaxa, le-ar face din fondurile instituției, nevrând să mai taie facturi false și să inventeze contracte, angajații au dezvăluit sub protecția anonimatului ce se întâmplă în instituție.
Mai mult, spitalul Malaxa a plătit 9.000 de euro unei firme de bijuterii, sub pretextul că ”aceasta va curăța instrumentarul de la Ginecologie”.
Un alt aspect care a intrigat în seria dezvăluirilor a fost acela că fostul manager locuiește cu chirie într-un apartament al RAPPS, în centrul Bucureștiului, ca să aflăm acum că Secureanu a ridicat în mare secret o vilă pe două etaje într-una dintre cele mai scumpe zone din Capitală, în carierul Floreasca, după ce ar fi achiziționat o bucată de teren și o casă în paragină la un preț derizoriu.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro