Update 16.36 În urma accidentului provocat azi la ora 15.20, şoferul autobuzului, trei pasageri şi trei oameni din taxi-ul implicat au ajuns la spital. „Accindentul s-a petrecut la staţia Toporaşi, autobuzul mergând spre Timpuri Noi. A acroşat cu partea dreapta-faţă un autovehicul parcat pe carosabil. La impact, autobuzul a intrat pe contrasens, lovind un autoturism taxi. Cele şapte persoane sunt acum la spital”, a declarat Brânduşa Raeceanu, purtător de cuvânt la RATB. Conducerea Regiei a început o anchetă internă şi pentru a stabili dacă şoferul autobuzului a fost vinovat.
Update 16.26 ”Mă aflu la fața locului. Trei autovehicule implicate: un autobuz RATB ce circula pe linia 323 se pare că ar fi a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a lovit o autoutilitară ce se afla parcată pe strada Toporaş din impact a pătruns pe contrasens şi a lovit un taxi. În urma acestor coliziuni şapte persoane au fost rănite şi au fost transportate la spital pentru îngrijiri. Nu cunosc deocamdată starea lor. Circulaţia pe strada Toporaşi e restricţionată în totalitate, între Soseaua Sudului şi Calea Ferentari, aşa că recomand şoferilor să respecte indicaţiile agenţilor de poliţie din zonă”, a declarat pentru Realitatea TV Luana Stancu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei.
Update 16.24 Din primele mărturii de la fața locului, viața victimelor nu este în pericol. Majoritatea persoanelor transportate la spital au suferit contuzii și fracturi. În starea cea mai gravă se află pasagerii dintr-o mașină de taxi care au și fost scoși cu greu dintre fiarele contorsionate.
Uite care sunt cele mai periculoase artere din Bucureşti
Arterele din București unde anul trecut s-au produs cele mai multe accidente rutiere soldate cu victime sunt:
Colentina (32 de accidente – 30 de răniţi şi 2 decedaţi), Olteniţei (18 accidente – 14 răniţi şi 5 morţi), Iuliu Maniu (17 accidente – 16 răniţi şi 2 morţi), Calea Ferentari (15 accidente – 13 răniţi şi 2 morţi), Bucureşti-Ploieşti (12 accidente – 14 răniţi şi 4 morţi), Nicolae Grigorescu (9 accidente – 8 răniţi şi 7 morţi).
Fotografii: Gabriel Miron