UPDATE. Interlopul a fost prins în urmă cu puţin timp la Cluj.Gore este cercetat de procurorii Parchetului Tribunalului Cluj, sub acuzaţia de tentativă la omor calificat.
Potrivit striridecluj.ro, interlopul venise la camera de gardă a spitalului într-o stare de agitaţie psiho-motorie şi acuzând dureri abdominale, specifice consumului de etnobotanice. I s-a pus perfuzie pentru dureri, însă, din câte se pare Gore a fost nemulţimit de tratament şi revoltat a înjunghiat un asistent şi a fugit de la locul faptei.
Medicii din Cluj spun că interlopul a mai venit în ultimele două zile de câteva ori la camera de gardă, cu stări de agitaţie. Medicii i-au luat probe pentru examenul toxicologic şi nu au depistat nicio substanţă ilegală în sângele lui, dar etnobotanice nu pot fi depistate din analizele de laborator.
Asistentul înjunghiat de Marius David în braţ şi torace a fost operat de urgenţă.
Marius David a fost capul lumii interlope din Cluj la mijlocul anilor ’90, fiind arestat iar ulterior condamnat pentru mai multe scandaluri. De asemenea, clujeanul a fost implicat şi în câteva incidente în Spania unde a fost arestat.
Citește și: Cine e atacatorul brancardierului de la Cluj? Se crede urmaşul lui Jack Spintecătorul

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
„Păpușa de la Glina” trăia la limita subzistenței, lângă groapa de gunoi, însă acum e o tânără frumoasă, cu o siluetă demnă de invidiat și o carieră de succes. Adina Asăvoaiei atrage toate privirile. Cele mai recente imagini
Viva.ro

Cum arată moșia de la Dobrești unde locuiesc Bodo de la Proconsul și familia lui. Colț de Rai și-a făcut acolo cu soția și cei doi băieți adoptați. Dani și Filip fac școala la sat
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată moșia de la Dobrești unde locuiesc Bodo de la Proconsul și familia lui. Colț de Rai și-a făcut acolo cu soția și cei doi băieți adoptați. Dani și Filip fac școala la sat
Singurele zodii care renasc din propria cenușă din 18 ianuarie. Norocul le surâde, bunăstare și bogății pentru ele, Berbecii și Balanțele, favorizate de astre
FANATIK.RO
Singurele zodii care renasc din propria cenușă din 18 ianuarie. Norocul le surâde, bunăstare și bogății pentru ele, Berbecii și Balanțele, favorizate de astre
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Zeci de bucureşteni au aflat că blocul lor va fi demolat. Cer cel puţin 160.000 de euro despăgubiri pentru fiecare apartament
Observatornews.ro
Zeci de bucureşteni au aflat că blocul lor va fi demolat. Cer cel puţin 160.000 de euro despăgubiri pentru fiecare apartament
Horoscop 18 ianuarie 2025. Balanțele simt nevoia să se exprime prin orice mijloace, numai să se facă înțelese și să găsească sprijinul necesar
HOROSCOP
Horoscop 18 ianuarie 2025. Balanțele simt nevoia să se exprime prin orice mijloace, numai să se facă înțelese și să găsească sprijinul necesar

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI