UPDATE: Înalta Curte a admis contestația DNA și a dispus arestarea preventivă a lui Radu Mazăre, pentru 30 de zile. Decizia este definitivă. Astfel, primarul Constanței face Paștele la ”Beciul Domnesc”, așa cum a botezat el Arestul Central al Poliției Capitalei.
Primarul Constanței, Radu Mazăre, își petrece Ziua Păcălelilor la Înalta Curte de Casație și Justiție. Instanța decide, astăzi, definitiv, dacă el va fi sau nu arestat preventiv. Adică dacă va reveni la ”Beciul Domnesc”, după cum însuși a botezat Arestul Capitalei.
Potrivit DNA, ”în perioada 2006-2009, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, beneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, a solicitat și primit circa 2 milioane de euro de la reprezentanții a două societăți comerciale, în scopul facilitării emiterii documentațiilor de urbanism necesare dezvoltării unor proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenționau să le dezvolte în Constanța.
Sumele de bani au fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive încheiate de reprezentanții societății respective cu o firmă controlată de inculpatul Mazăre Radu Ștefan atât direct, cât și prin intermediul celuilalt inculpat.
În perioada 2008-2014, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, cu ajutorul inculpatului Strutinsky Sorin Gabriel, a primit de la o societate comercială, peste 7 milioane de euro pentru că a asigurat acesteia câștigarea unei licitații organizate de Primăria Constanța pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a orașului.
În același timp între firma respectivă și instituția publică condusă de inculpatul Mazăre Radu Ștefan a fost încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani, cu un cost total estimat de 1.194.056.850 lei – cca 335 milioane de euro”.
Care este singurul președinte din istoria SUA care a ajuns în funcția supremă fără să fi fost ales nici ca președinte, nici ca vicepreședinte?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce consta votul cenzitar în Europa secolelor XVIII-XIX?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țară femeile au protestat împotriva dictaturii prin lovirea ritmică a unor oale și tigăi?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care regim dictatorial din Europa a fost răsturnat printr-o revoluție declanșată de difuzarea unui cântec de la Eurovision?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țara europeană cetățenii aleg nu unul, ci trei președinți în ziua votului?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
AVEM IMAGINILE! Nu au recunoscut că se iubesc, dar pozele spun tot! Cum au fost prinși ziua în amiaza mare / FOTO
Viva.ro
Cum arată soția lui Ion Cristoiu și ce meserie a avut. Apare foarte rar la brațul partenerului ei de viață și este extrem de discretă
Libertateapentrufemei.ro
Monica Gabor, apariție sofisticată alături de Irina! Unde au fost așa elegante și prețioase. Nici nu zici că a născut recent: pantofi stilleto, geantă Hermes, palton cu croi regal, siluetă de model. Irina a dat lovitura și și-a decis viitorul
Adevarul.ro
Un arădean care a investit 5.000 euro în plantația de căpșuni a rămas din nou fără recoltă. „Am stropit, am avut folie anti-îngheț”
Elle.ro
Theo Rose, decizie surprinzătoare privind educația fiului ei: „L-aș da la școală publică pe Sasha, dar la țară”
Unica.ro
Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! "Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme"
Observatornews.ro
Momentul în care un șofer de 75 de ani trage brusc de volan şi lovește în plin o dubă, în Constanţa. Ar fi fost vorba de o reglare de conturi
HOROSCOP
Horoscop 14 aprilie 2025. Scorpionii pot vedea cu ochii lor rezultatele eforturilor depuse fără să se gândească prea mult la ceea ce vor obține