UPDATE: LUNI, 18.01 – ORA 13.20 – Cursurile vor fi reluate, marți, la școlile și grădinițele din București și județul Ilfov. Potrivit România TV, şcolile vor rămâne închise în judeţele: Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Buzău, Tulcea. În judeţul Vrancea, cursurile ar putea fi reluate în oraşe.
UPDATE: LUNI, 18.01 – ORA 10.00 – Cursurile școlare au fost suspendate, luni, în Bucureşti şi judeţele Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Buzău, Tulcea şi Vrancea. În Vaslui, Brăila, Galaţi, Constanţa, Dâmboviţa, Olt, Argeş, Alba şi Harghita nu sunt cursuri în unele unităţi de învăţământ.
Ministerul Educaţiei a anunţat că luni vor fi suspendate cursurile în toate unităţile de învăţământ din Bucureşti, Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Buzău, Tulcea şi Vrancea.
Până în acest moment, din cauza condiţiilor meteo improprii, autorităţile locale au decis suspendarea orelor de curs de luni în Capitală şi în judeţele Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Buzău şi Tulcea. În judeţele Brăila şi Olt cursurile se vor desfăşura parţial. În judeţul Dâmboviţa, lipsa apei potabile a provocat suspendarea cursurilor în 7 unităţi de învăţămant de pe raza judeţului.
În ceea ce priveşte cursurile universitare din zonele afectate de ninsori şi viscol, reprezentanţii MENCS au luat legătura cu rectorii instituţiilor de învăţământ superior din oraşele aflate sub cod portocaliu. Reprezentanţii instituţiilor universitare au decis ca desfăşurarea cursurilor şi a examenelor să nu fie afectată. În situaţia în care studenţii nu vor reuşi să susţină evaluările din cadrul sesiunii curente, acestea vor putea fi reprogramate la nivelul fiecărei universităţi în parte.
COD PORTOCALIU de ninsori și viscol. Drumuri închise, trenuri blocate, mașini avariate | FOTO
COD PORTOCALIU și COD GALBEN, până duminică seara
Bucureştiul şi 11 judeţe din sud-estul ţării sunt, până duminică seară, la ora 20.00, sub avertizare COD PORTOCALIU de ninsori şi viscol, iar alte 12 judeţe din sud, est şi centru au fost avertizate cu cod galben. Căderile de zăpadă și viscolul au făcut ravagii: drumuri închise, trenurile blocate și mașini avariate.
În Bucureşti şi judeţele Ilfov, Prahova, Buzău, Giurgiu, Ialomiţa, Călăraşi, Brăila, Vrancea, Galaţi, Tulcea şi Constanţa, avertizate cu cod portocaliu, vântul depăşeşte la rafală viteze de 70-80 de kilometri pe oră, zăpada este troienită şi vizibilitatea este redusă sub 50 de metri.
Sub avertizare cod galben sunt judeţele Vaslui, Bacău, Covasna, Braşov, Dâmboviţa, Teleorman, Argeş, Vâlcea, Olt, Dolj, Giurgiu şi Mehedinţi.
Foto: Vlad Chirea
Foto Buzău: Florin Mitu
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro