O aeronavă a Inspectoratului General de Aviaţie din Ministerul Afacerilor Interne, special dotată medical pentru transport aerian, a efectuat zborul, luni dimineaţă, potrivit Mediafax. Pacientul a fost asistat pe timpul zborului de o echipă medicală SMURD. Adrian Albu va fi tratat în perioada următoare într-un spital din Viena.
Adrian Albu, rănit în incendiul de la clubul Colectiv şi internat la Spitalul Elias, a fost transportat, luni, cu o aeronavă SMURD, la Viena, pentru a fi în continuare tratat într-o unitate de acolo.
Adi Albu este fratele Elsei Albu, o tânără care a decedat pe 19 noiembrie la Spitalul de Arşi din Bucureşti. Tânăra locuia de 11 ani în Anglia şi s-a întors în ţară pentru a-şi serba ziua de naştere alături de fratele ei.
În seara blestemată Elsa împlinea 37 de ani și a ieşit în club cu fratele ei şi prietenii lor. Pe Elsa, doctorii au încercat să o ţină în viaţă. Avea arsuri grave, iar căile respiratorii au fost afectate, din cauza fumului otrăvitor inhalat
Un număr de 67 de persoane rămân internate în spitalele din Bucureşti (37) şi din străinătate, în urma incendiului din urmă cu o lună din clubul Colectiv, care a provocat moartea a 60 de persoane.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro