Specialiştii afirmă că la finele lui decembrie. vom avea zăpadă. “Căderile de zăpadă sunt aşteptate în decadele a doua şi a treia ale acestei luni, dar nu putem spune de pe acum dacă va ninge de Crăciun sau de Anul Nou”, a precizat şefa Laboratorului de Prognoză de lungă durată din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Liana Cazacioc.

 

Temperaturi de -20°C noaptea

Cel mai frig va fi în ianuarie când, noaptea, se vor înregistra chiar şi -20°C în depresiunile din centrul ţării. Ziua însă va fi destul de cald pentru o iarnă normală, maximele depăşind pe alocuri 15°C.

Cum va fi vremea în următoarele luni

Decembrie: Temperatura medie a aerului va depăşi mediile climatologice în majoritatea regiunilor. În intervalele calde maximele vor depăşi 15 grade Celsius. Va ninge în aproape toată ţara, mai ales spre sfârşitul lunii.

Ianuarie: Regimul termic va depăşi valorile normale în cea mai mare parte a ţării. La câmpie, în sud, maximele vor depăşi 15 grade Celsius. Noaptea în depresiuni vor fi sub minus 20 de grade Celsius. În nord va ninge mai mult.

Februarie: O lună caldă, cu temperaturi de până la 15 grade în mai toată ţara, excepţie făcând zonele centrale şi nordice. Noaptea, minimele vor putea coborî sub minus 15 grade Celsius în depresiuni. Cantităţile de precipitaţii pot depăşi valorile climatologice mai ales în jumătatea de nord a ţării.

 
 

Urmărește-ne pe Google News