Până în prezent, cel puţin un deces în Florida a fost atribuit uraganului de categoria 4, care a atins ţărmul joi noaptea, în jurul orei locale 23.10 (6.10, ora României). Este vorba de un şofer a cărui maşină a fost lovită de resturi purtate de vânt.
Chiar înainte de sosirea sa, uraganul a provocat pene de curent în cazul a peste un milion de clienţi şi inundaţii grave în mai multe zone.
Oficialii se temeau că vineri vor fi descoperite mai multe decese, uraganul fiind însoţit de rafale de vânt de 225 de kilometri pe oră. De asemenea, valurile ar putea ajunge la șase metri pe uscat, iar ploile vor fi semnificative şi sunt de aşteptat inundaţii masive, în care nivelul apei ar putea depăşi 2,5 metri.
Autorităţile au avertizat că vor trece probabil mai multe ore până când serviciile de salvare se vor putea deplasa pentru a-i ajuta pe cei în nevoie.
Helene este, ca forţă, al 14-lea cel mai puternic uragan care a lovit vreodată SUA de când se ţine evidenţa acestor fenomene şi este al şaptelea cel mai puternic care a lovit Florida, potrivit datelor de la Centrul Naţional pentru Uragane al SUA.
Autorităţile au îndemnat locuitorii aflaţi în calea furtunii să se adăpostească, ţinând cont că sunt condiţii care le pun viaţa în pericol.
După ce ajunge pe coasta Floridei, este de aşteptat ca Helene să se deplaseze mai lent spre Valea Tennessee, vineri şi sâmbătă, a precizat NHC.
Instalaţiile energetice de pe coasta americană a golfului şi-au redus operaţiunile şi au evacuat unele unităţi de producţie.