Autoritățile americane sunt în alertă din cauza uraganului Matthew. Statele Florida, Georgia, Carolina de Sud și Carolina de Nord sunt cele vizate de furtuna extrem de violentă, care aduce rafale puternice de vânt, dar și ploi torențiale.
[libgallery id=”1620518′]
Mai mult, uraganul Matthew ar putea să provoace pagube de 25-30 de miliarde de dolari, ceea ce l-ar face al doilea cel mai costisitor uragan care loveşte Statele Unite, potrivit primelor estimări ale asiguratorilor.
Cel mai costisitor uragan din istoria Statelor Unite a fost Katrina, care a lovit New Orleans în 2005.
Citește și: Uraganul Matthew. Un român este șeful echipei europene de protecţie civilă care acționează în Haiti
Dacă pagubele pe care vor trebui să le plătească asiguratorii vor fi de 20 de miliarde de dolari, vor fi egale cu cele provocate de uraganul Sandy, care a afectat nord-estul Statelor Unite în 2012, dar nu a ajuns pe uscat.
Uraganul Matthew a provocat aproape 900 de morți. Numărul persoanelor care au murit în Haiti din cauza uraganului au ajuns la 877. În Florida, patru persoane și-au pierdut viața.
Circa 3,1 milioane de oameni, din trei state americane – Florida, Georgia şi Carolina de Nord – au primit ordin de evacuare. Totodată, aproximativ 1,2 milioane de americani au rămas fără curent electric în urma furtunii.
Foto: EPA