Colonelul Marius Dogeanu a fost desemnat de Comisia Europeană să conducă echipa de protecţie civilă (EUCPT–European Civil Protection Team), care acționează în urma efectelor generate de uraganului Matthew.

Rolul aceste echipe este a evalua situaţia de la faţa locului și stabili nevoile urgente ale comunităților afectate, astfel încât starea de normalitate să fie restabilită în cel mai scurt timp.

Colonelul Marius Dogeanu deține o experienţă de peste 15 ani în domeniul protecţiei civile, fiind selectat să participe la misiuni de asistență internațională în Iordania – 2012 (pe timpul urgenţei create de fluxul masiv refugiaţi din Siria) şi Filipine – 2013 (urmare a consecinţelor catastrofale ale taifunului Hayian).

478 de oameni și-au pierdut viațadezastrul provocat de Uraganul Matthew

Uraganul Matthew face ravagii în urma lui. Cel puțin 478 de oameni și-au pierdut viața până acum, iar vineri acesta a lovit coasta de est Floridei. Școlile și universitățile au fost închise, iar mai multe curse aeriene au fost anulate.

Oamenii din Carolina de Sud au primit și ei ordin de evacuare

„Nu e nevoie să vă panicaţi. Nu e nevoie să vă speriaţi. Dar pregătiţi-vă, faceţi-vă bagajele şi plecaţi azi dacă locuiţi în zonele ameninţate”, a fost mesajul primarului din Jacksonville, Lenny Curry, pentru populație.

Peste 1,5 milioane de persoane au fost îndemnate să evacueze coasta sud-estică a statului Florida. De asemenea, și în Carolina de Sud, peste un milion de oameni care locuiesc în zonele de coastă au primit ordin de evacuare.

Citește și: Uraganul Matthew a ajuns la categoria 5

Potrivit NBC News, cel puțin 20 de oameni au murit în Haiti, inclusiv un tânăr de 26 de ani, care a murit după ce a salvat un copil care a căzut într-un râu.  Patru morți au fost înregistrați în republica Dominicană, printre care trei copii și un adult, o persoană în Columbia și câte una în insulele St Vincent și Grenadine.

În Cuba, nu au fost înregistrate victime, dar a provocat pagube imense

Mai multe case au fost distruse și în Cuba, dar aici nu au fost  înregistrate victime. Uraganul Matthew a măturat provincia cubaneză Guantanamo cu rafale de vânt de 220 de kilometri pe oră. Patru localităţi cu o populaţie totală de 158.000 de oameni sunt izolate din cauza drumurilor blocate. La Baracoa, 70% dintre acoperişurile clădirilor au fost distruse de vântul puternic, care a scos copaci din rădăcini şi a pus la pământ stâlpi. Şase provincii cubaneze au fost în stare de alertă, iar autorităţile au evacuat în ultimele zile peste 1,3 milioane de persoane.

Citește și: VIDEO | Uraganul Matthew a fost filmat din spațiu. Furtuna violentă a lovit deja statul Haiti

Urmărește-ne pe Google News