Locuitorii avertizați că, dacă nu evacuează zona, își vor pierde viața

Astăzi, aproape întreaga coastă de vest a Floridei se află sub avertizare de uragan, în timp ce furtuna și vânturile cu o intensitate de 180 km/h se apropie de stat, acumulând energie din apele calde ale Golfului Mexic.

Primarul Jane Castor a făcut un avertisment prin care a anunțat rezidenții de faptul că, dacă nu evacuează zona, își vor pierde viața. Se preconizează că Milton aduce o creștere a nivelului apei între 2,5 și 3,6 metri de inundații pe scara largă în zonă.

Ordinul de evacuare a fost emis încă de ieri, de la ora 10:00. Benzina și zborurile s-au epuizat, pe măsură ce localnicii au început să fugă.

Milton a fost încadrat la un uragan de categoria 4, în această dimineață. Meteorologii spun că acesta reprezintă „o amenințare extrem de gravă pentru Florida”. 

Atunci când va ajunge la țărm, în regiunea Tampa Bay, care nu a mai fost lovită direct de un uragan major de mai bine de un secol, se așteaptă să fie un uragan de categoria 3.  

„Milton este o problemă serioasă. Dacă vrei să te confrunți cu Mama Natură, ea câștigă de fiecare dată”, a spus primarul din Tampa, Jane Castor, într-o conferință de presă.

Declarație de urgență pentru Florida, aprobată de Biden

Președintele Joe Biden a aprobat o declarație de urgență pentru Florida. Reprezentantul SUA, Kathy Castor, a spus că 7.000 de lucrători federali au fost mobilizați pentru a ajuta, într-una dintre cele mai mari mobilizări de personal federal din istorie.  

Luni după-amiază, guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, a spus că uraganul este mult mai puternic față de ce s-a prevăzut în urmă cu două zile. 

Potrivit meteorologilor, Milton ar putea păstra forța de uragan în timp ce se deplasează prin Florida Centrală, spre Oceanul Atlantic. Traiectoria ar putea proteja alte state devastate de Helene.  

Milton reprezintă în continuare  „o amenințare extrem de gravă”

Luni după-amiază, Milton a fost un uragan de categoria 5, cu vânturi maxime de 290 km/h și era localizat la aproape 1.085 km sud-vest de Tampa. 

Intensitatea vânturilor a scăzut, marți dimineața, la 250 km/h. Uraganul a fost încadrat ulterior la categoria 4. Potrivit Centrului Național pentru Uragane, Milton reprezintă în continuare  „o amenințare extrem de gravă” și că întreaga coastă a Golfului Floridei este deosebit de vulnerabilă la creșterea nivelului apei.  

Meteorologii au avertizat că există o posibilă creștere a nivelului apei de 2,5 până la 3,6 metri în Tampa Bay. Pentru această locație, aceasta este cea mai mare valoare prevăzută vreodată, a spus purtătoarea de cuvânt a Centrului Național pentru Uragane, Maria Torres. 

Urmărește-ne pe Google News