El se manifestă cu ploi abundente, vânt puternic și valuri care amenință zonele de coastă. O avertizare de uragan a fost postată pentru o porțiune de coastă de aproape 400 de kilometri, care includea Centrul Spațial Kennedy, unde se afla racheta pe care NASA vrea să o lanseze în noua sa misiune către Lună.

Centrul pentru uragane a emis, de asemenea, avertismente de valuri puternice pentru o mare parte a coastei atlantice a Floridei, avertizând că valurile conduse de vânt vor acoperi plajele și vor inunda zonele joase cu mult dincolo de țărm.

Furtunile au făcut ravagii în urmă cu câteva săptămâni, când uraganul Ian a lovit țărmul pe 28 septembrie și a traversat Florida până la Atlantic, provocând pagube estimate la 60 de miliarde de dolari și ucigând peste 140 de oameni.

Forța cu care Nicole a lovit Florida este însemnat mai mică decât cea avută de Ian, care a sosit ca o furtună de categoria 4, dar reprezintă o amenințare formidabilă, în special pentru structurile și fundațiile de coastă slăbite de Ian.

Zeci de clădiri de pe malul oceanului din districtul Volusia au fost declarate nesigure din punct de vedere structural după trecerea Ian, unele fiind acum „în pericol iminent de a se prăbuși” din cauza eroziunii în continuare a țărmului, a spus șeriful Mike Chitwood.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

„Aceasta este ultima fereastră de oportunitate pentru a vă proteja familiile și pentru a vă asigura proprietățile și, eventual, de a salva câteva vieți”, a spus Chitwood într-un videoclip postat miercuri online.

Oficialii locali au deschis 15 adăposturi de urgență în regiune, au mobilizat 600 de soldați ai Gărzii Naționale și au plasat 1.600 de angajați de la companiile de utilități în stare de așteptare pentru a restabili alimentarea cu electricitate în cazul unor probleme provocate de furtună.

Numeroase școli au fost închise miercuri, în așteptarea furtunii, iar Aeroportul Internațional Orlando a anunțat că își încetează operațiunile comerciale miercuri după-amiază.

Chiar înainte de a avansa la categoria de uragan, furtuna a provocat „inundații extinse” în mare parte din Bahamas, a declarat șeful Agenției Naționale de Management al Urgențelor, căpitanul Stephen Russell, într-o conferință de presă.

Nicole este așteptată să scadă la statutul de furtună tropicală odată ce trece peste Florida, apoi se îndreaptă spre nord, în următoarele două zile, prin Georgia și în Carolina.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!  

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Ce să pui peste scrumbie înainte să o frigi pe grătar. Metoda prin care prepari cel mai delicios pește
FANATIK.RO
Ce să pui peste scrumbie înainte să o frigi pe grătar. Metoda prin care prepari cel mai delicios pește
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI