Familia regală britanică a marcat evenimentul printr-un mesaj simplu, dar plin de semnificație, postat pe rețelele sociale oficiale ale Palatului Buckingham. Mesajul a fost însoțit de o fotografie recentă cu Prințesa de Wales, surprinsă în timpul plimbării tradiționale de Crăciun la biserica St. Mary Magdalene din Sandringham.
Ce au scris Regele Charles și Camilla pe net
„La mulți ani Prințesei de Wales”, a fost mesajul publicat pe Instagram, la story, de către contul oficial al familiei regale. Gestul a fost apreciat de fani, mai ales după un an dificil pentru familia regală, marcat de probleme de sănătate.
Atât Regele Charles, cât și Kate Middleton au anunțat în 2024 că au fost diagnosticați cu forme de cancer. Deși detaliile despre tipurile de cancer rămân confidențiale, Prințesa de Wales a dezvăluit în septembrie că a încheiat chimioterapia, iar Regele continuă tratamentul și în 2025.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6Surse regale au declarat recent pentru People că starea monarhului este stabilă, iar planurile de călătorie pentru anul acesta reflectă optimismul privind sănătatea sa.
După un an în care a fost mai puțin prezentă în public, Kate Middleton a revenit treptat la îndatoririle sale regale. Apariția sa de Crăciun, alături de soțul său, Prințul William, și de cei trei copii ai lor – George, Charlotte și Louis – a fost una dintre cele mai apreciate de fani.
Planurile viitoare ale Prințesei de Wales
Deși și-a exprimat dorința de a păstra un program echilibrat pentru a-și menține sănătatea, Kate Middleton a reușit să participe la mai multe evenimente importante spre sfârșitul anului 2024. Printre acestea s-au numărat ceremonia de comemorare a soldaților căzuți în noiembrie și serviciul anual de colinde „Together at Christmas”, pe care îl organizează din 2020.
Biografii regali consideră că Prințesa de Wales își reia treptat rolul în cadrul familiei regale, în propriul ritm. „Nu putem spune că este pe deplin revenită, dar își găsește drumul”, a spus Sally Bedell Smith, o cunoscută biografă regală.