Preşedintele României a transmis tradiţionalul mesaj video, cu ocazia Sărbătorii Naşterii Domnului, înregistrat la Palatul Cotroceni.

”Naşterea Domnului este o sărbătoare a miracolului vieţii şi o celebrare a bunătăţii, a compasiunii şi a generozităţii. Avem nevoie să ne reconectăm la aceste valori care ne aduc mai aproape şi ne fac mai solidari şi mai puternici. În spiritul acestor Sfinte sărbători, să avem grijă unii de alţii şi cu toţii de ţara noastră. Dacă suntem mai buni în fiecare zi, ne va fi tuturor mai bine împreună. Dragi români, oriunde v-aţi afla, vă doresc un Crăciun fericit, cu sănătate şi cu bucurii! La mulţi ani!”, a fost mesajul şefului statului.

Şi premierul Viorica Dăncilă a transmis un mesaj românilor.

„Dragi români, vă doresc să aveţi parte de linişte şi sănătate alături de cei dragi! Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos să vă bucure sufletul şi să vă aducă belşug şi voie bună în case! Crăciun fericit!”, a fost mesajul premierului, potrivit unui comunicat al Guvernului.

Preşedintele Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea a scris, luni pe Facebook: „Sărbătoarea Naşterii Domnului să vă aducă sănătate, împliniri şi bucurii alături de cei dragi”.

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie
Recomandări
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

Şi preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu, a transmis românilor urări, cu ocazia Crăciunului: „Sărbătorile de iarnă sunt prilej de bucurie, împlinire şi momente fericite alături de cei dragi. Vă adresez calde urări de sănătate, împlinire sufletească şi armonie! Crăciun fericit şi An Nou prosper!”, a scris Călin Popescu Tăriceanu, pe Facebook.

Ministrul Apărării:  „Vă îndemn să folosim aceste momente de tihnă pentru a reflecta la ce am lăsat în urmă și ce putem face mai bine”

Ministrul Gabriel Leş şi-a transmis mesajul alăturând o fotografie cu soţia şi cei trei copii.

„Doresc ca aceste Sărbători să vă găsească în liniște, belșug și bucurie. Sărbătoarea Nașterii Domnului poartă în casele noastre o stare de spirit ce îndeamnă la a dărui și a ne dărui celor din jur, oprindu-ne la lucrurile cu adevarat importante. Gandul meu se îndreaptă si către militarii Armatei române al căror sacrificiu reprezintă darul suprem făcut țării. Pentru militarii aflati în misiuni departe de casa, Craciunul inseamna dor. Le sunt alaturi

Urările politicienilor, de Crăciun. Fotografii cu familia şi clipuri video pe Facebook

si transmit gandurile mele bune lor si familiilor acestora. Vă îndemn să folosim aceste momente de tihnă pentru a reflecta la ce am lăsat în urmă și ce putem face mai bine. A fost un an plin de provocări, însă am trecut cu bine peste toate, ieșind mai întăriți, mai pregătiți să facem față la tot ceea ce se așterne la orizont. Anul 2018 a purtat o însemnătate aparte. Haideți așadar, în spiritul Centenarului Marii Uniri, să adăugăm ideii de unitate între români bucuria comuniunii cu Dumnezeu. Crăciun fericit !”

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Graţiela Gavrilescu, mesaj video pe Facebook

Şi vicepremierul Graţiela Gavrilescu, ministru al Mediului, a avut un mesaj pentru români. ”Vă urez să vă bucuraţi, în acest An Centenar, mai mult decât oricând, de frumuseţea inegalabilă a Crăciunului nostru tradiţional, românesc, şi de sosirea Anului Nou, pe care vi-l doresc mai bun, mai prosper şi plin de sănătate şi noroc! La mulţi ani!”, a declarat aceasta, într-un clip în care se află lângă bradul de Crăciun.

Victor Ponta, alături de familie, în ziua de Crăciun

„Crăciun Fericit tuturor, vă urez sănătate, linişte şi cât mai mult bine alături de familie şi de cei dragi!” – a transmis şi fostul premier Victor Ponta, preşedinte al partidului Pro România, care a postat pe Facebook o poză cu familia sa.

Urările politicienilor, de Crăciun. Fotografii cu familia şi clipuri video pe Facebook

Eugen Teodorovici: „Trebuie să avem puterea de a ne desprinde, măcar pentru o clipă, de viaţa şi grijile cotidiene pentru a fi capabili să percepem cu sufletul această sfântă sărbătoare creştină”

Urările politicienilor, de Crăciun. Fotografii cu familia şi clipuri video pe Facebook

„Trăim într-o perioadă în care evenimentele de zi cu zi se desfăşoară într-un ritm uluitor de rapid. Trebuie să avem puterea de a ne desprinde, măcar pentru o clipă, de viaţa şi grijile cotidiene pentru a fi capabili să percepem cu sufletul această sfântă sărbătoare creştină. Pentru că spiritul acestei sărbători creştine nu se poate percepe decât cu sufletul, pentru că este o sărbătoare a sufletului, o sărbătoare care ne vesteşte naşterea Mântuitorului. Vă urez ca inimile să vă fie pline de liniște şi bucurie, de mireasma cozonacului cald gătit la gura sobei, de aroma de brad şi de sunetul colindelor. Crăciun fericit!”, a fost urarea ministrului de Finanţe, Eugen Teodorovici.

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile
Recomandări
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

 

 

Dan Barna: Ne așteptă zile, săptămâni și luni foarte grele într-o luptă pentru o Românie normală și decentă

Urările politicienilor, de Crăciun. Fotografii cu familia şi clipuri video pe Facebook

„Dragi prieteni, e Ajunul Crăciunului. E seara în care fiecare ne căutăm și ne găsim bucuria, încrederea și energia pentru anul ce vine. E seara în care „binele”, mai mult sau mai puțin, din fiecare dintre noi iese la iveală și ne așează un pic de zâmbet pe chip. Ne așteptă zile, săptămâni și luni foarte grele într-o luptă pentru o Românie normală și decentă pe care fără implicare asumată, riscăm să o pierdem”, a scris şi liderul USR Dan Barna.

Cioloş: E nevoie să ne strângem unul lângă celălalt, să ne încurajăm și să ne ajutăm unii pe alții

„Mesajul pe care mi-aș dori să îl auzim, să-l urmăm și să îl transmitem mai departe celor din jur și copiilor noștri cu ocazia Crăciunului este acela că, atunci când vremurile par înnegurate, trebuie să ne ridicăm privirea din pământ și să privim în zare cu speranță. Abia atunci vom zări lumina care ne va călăuzi spre o lume mai bună și mai dreaptă.

Dar nu e de ajuns doar să privim această lumină. E nevoie să ne strângem unul lângă celălalt, să ne încurajăm și să ne ajutăm unii pe alții, pentru ca împreună să trecem peste ce e greu, să învingem minciunile și nedreptățile de azi și să începem cu adevărat să construim o țară ca cea pe care au visat-o românii care au murit pentru noi.

Sărbători fericite, dragi români, oriunde v-ați afla. Să știți că toată nădejdea țării e în voi!”, a scris şi liderul Plus, Dacian Cioloş.

Citeşte şi: Elena Udrea, prima reacție după ce a fost eliberată din închisoare

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI