Avertizarea emisă de Met Office, serviciul național de meteorologie, vizează zona care include Londra, Manchester și York și este valabilă pentru zilele de luni și marți.
Asta înseamnă că există un risc pentru viață și că obiceiurile zilnice vor trebui să se schimbe, precizează sursa citată. Concret, este posibil să fie impuse restricții de viteză pe liniile de cale ferată, unele școli se vor închide mai devreme și unele programări la spital vor fi anulate.
În același timp, Agenția de Securitate a Sănătății din Marea Britanie a emis cel mai înalt nivel de alertă de căldură, avertizând că riscul de deces poate apărea inclusiv în rândul persoanelor sănătoase.
Conducerea Serviciul Naţional de Sănătate (NHS) a avertizat vineri seară că va exista o cerere mai mare de ambulanțe, iar pacienții nu trebuie să fie lăsați să aștepte mai mult de 30 de minute în afara spitalelor în vehiculele de urgență, la tempetaruri ridicate.
Aceasta este prima dată când este emisă o avertizare roșie de căldură pentru anumite părți din Regatul Unit, deși sistemul de avertizare a fost introdus abia în 2021.
Downing Street a precizat că alerta este tratată ca o urgență națională. Oficialii britanici s-au întâlnit vineri și se vor întâlni din nou în acest sfârșit de săptămână ca să discute despre răspunsul autorităților în contextul valului de căldură.
Cea mai ridicată temperatură înregistrată în Marea Britanie a fost de 38,7 C în Cambridge în 2019, însă specialiștii estimează că în aceste zile se va atinge valoarea de 40 de grade.
Valul de căldură, originar din Africa de Nord, se răspândește în toată Europa și a alimentat incendii în Portugalia, Franța și Spania.
Foto: Profimedia