În București și în județul Ilfov, pompierii au avut aproape 400 de intervenții după furtuna de joi seară.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bucureşti – Ilfov, „începând cu ora 22.00 până în această dimineaţă, ora 5.00, pompierii ISU B-IF au gestionat 397 de intervenţii – 331 în Bucureşti şi 66 în judeţul Ilfov. Pompierii au intervenit în cazul a 327 de inundaţii, pentru îndepărtarea a 60 de copaci şi a 7 stâlpi de electricitate căzuţi. Trei acoperişuri au fost luate de vânt. Au fost afectate în total: 107 străzi, 208 locuinţe, gospodării şi subsoluri şi 71 de autoturisme”, relatează News.ro.
Probleme au fost și în Gorj. În municipiul Târgu Jiu, un acoperiș a căzut peste mai multe mașini, fără a fi înregistrate victime, iar în orașul Turceni grindina a spart geamurile mașinilor, relatează publicațiile locale Gorj Online și Gorjeanul.
Grindina de mari dimensiuni a provocat pagube și în județul Caraș-Severin, în zona Clisurii Dunării, notează Opinia Timișoarei.
În Argeș, mai mulţi copaci au fost doborâţi de vânt, la Piteşti și în localități din centrul județului. În comuna Călineşti un copac s-a prăbușit peste o locuinţă și crengi au căzut pe o conductă de gaze de pe proprietatea privată, informează Agerpres.
Furtună a fost și în județul Cluj, unde mai multe gospodării și subsoluri au fost inundate în localitatea Florești și în municipiul Cluj-Napoca.
Din cauza ploilor abundente, tavanul centrului comercial Iulius Mall din Cluj-Napoca s-a prăbușit parțial la parterul clădirii, iar în parcarea mall-ului, „o conductă a cedat sub presiunea apei” și a inundat zona, relatează publicația locală Știri de Cluj.
„Echipajele ISU Cluj au acționat pentru evacuarea apei acumulate în 11 subsoluri și 12 imobile, precum și la o alunecare de teren în localitățile Cluj-Napoca, Florești, Sânicoara și Baciu. Totodată, s-a acționat pentru îndepărtarea 9 arbori doborâți de vânt, care au avariat 8 autoturisme”, a transmis ISU Cluj.
Sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Transilvaniei și jumătatea sudică a Moldovei s-au aflat sub cod galben de vreme instabilă până vineri dimineață la ora 6.00.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro