Astfel, oamenii au cerut câte un milion de euro pentru fiecare dintre victime, drept despăgubiri morale și materiale.

Instanța a notat pretențiile exprimate de rudele celor două victime și va decide cu privire la cuantumul ce va fi acordat, la soluționarea dosarului.

În altă ordine de idei, tot luni, procurorul DNA a cerut instanței de judecată introducerea statului român prin Ministerul Finanțelor Publice în dosar, ca parte responsabilă civilmente, care să asigure plata despăgubirilor ce vor fi acordate în cauză.

Astfel Tribunalul București a stabilit introducerea ca „garant” în dosar a instituției care va reprezenta statul român în acest proces.

Alte două părți civile, citate greșit în dosar, vor fi chemate din nou, pe cale oficială, la termenul din 25 septembrie.

Patronii vor egalitate de tratament în relația cu Piedone

Patronii clubului George Alin Anastasescu, Paul Cătălin Gancea şi Costin Mincu, au cerut, luni, în fața judecătorilor ridicarea controlului judiciar.

Ei nu au motivat solicitarea prin dorința expresă de a părăsi teritoriul țării ci doar prin prisma stabilirii unei egalități de tratament în raport cu un alt inculpat judecat în acest dosar, fostul primar al Sectorului 4, Popescu Piedone, care nu are nicio măsură preventivă.

Chipurile mutilate de război. Amploarea rănilor faciale este atât de gravă, încât experții spun că amintește de războaiele din secolul trecut
Recomandări
Chipurile mutilate de război. Amploarea rănilor faciale este atât de gravă, încât experții spun că amintește de războaiele din secolul trecut

Instanța a rămas în pronunțare și urmează să stabilească dacă admite solicitarea patronilor Colectiv.

Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!
 
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Acesta este cel mai murdar obiect din bucătăria ta. Atrage bacteriile ca un magnet, dar puțini știu acest lucru
FANATIK.RO
Acesta este cel mai murdar obiect din bucătăria ta. Atrage bacteriile ca un magnet, dar puțini știu acest lucru
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Elle.ro
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Tradiţii şi superstiţii străvechi de Anul Nou 2025. De ce e bine să mănânci 12 boabe de strugure 
Observatornews.ro
Tradiţii şi superstiţii străvechi de Anul Nou 2025. De ce e bine să mănânci 12 boabe de strugure 
Horoscop 1 ianuarie 2025. Peștii au nevoie de repere clare, care nu pot veni decât din interior, pentru a păstra ceea ce e frumos în viața lor
HOROSCOP
Horoscop 1 ianuarie 2025. Peștii au nevoie de repere clare, care nu pot veni decât din interior, pentru a păstra ceea ce e frumos în viața lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI