Rogers susține că această criză va fi creată de Wall Street deoarece în această perioadă unele acțiuni din America intră în ”bula” speculațiilor, iar atunci când aceasta se va sparge toată lumea va trebui să fie foarte îngrijorată.

Întrebat când crede că se va declanța această criză economic, Jim Rogers spune că ”la sfârșitul acestui an sau anul viitor”.

Referitor la ce va declanșa această criză, miliardarul spune că se va întâmpla acolo unde nimeni nu se așteaptă. ”Este interesant pentru că aceste lucruri izbucnesc unde nu se uită nimeni. În 2007, Islanda a falimentat. Atunci lumea a spus ‘Islanda? Este o țară? Au bursă? Iar apoi Irlanda a căzut, apoi Bear Stearns a falimentat, apoi Lehman Brothers au falimentat și tot așa în spirală. Mereu se întâmplă unde nu suntem atenți. Așa că nu știu. Ar putea fi un fond de pensii american, ar putea fi o țară la care nu ne uităm, ar putea fi tot felul de lucruri. Ar putea fi un război. Este totuși, puțin probabil să fie un război, dar ceva sigur va fi”.

Despre amplitudinea crash-ului, omul de afaceri, care are 74 de ani, spune că va fi cel mai mare pe care l-a văzut în viața sa. ”Va fi o chestie serioasă. Am avut probleme financiare în America – să luăm America drept exemplu – la fiecare 4-7 ani. Ei bine, de această dată au trecut 8 ani de la ultima criză. Aceasta este cea mai lungă sau a doua cea mai lungă perioadă din istorie, așa că vine cu siguranță. În 2008, am avut o problemă din cauza datoriilor, dar atunci chinezii au avut o mulțime de bani economisiți pentru zile ploioase, iar când a început să plouă, ei au început să cheltuiască banii. Acum, chiar și chinezii au datorii și datoria este mult mai mare. Rezervele federale, banca centrală din America, au datorii de cinci ori mai mari decât în 2008”, a explicat Rogers.

Miliardarul american, car elocuiește în Asia, are o viziunea de-a dreptul apocaliptică și spune că această criză va însemna, cel mai probabil, sfârșitul civilizației vestice. ”De aceea m-am mutat în Asia. Copiii mei vorbesc mandarină din cauza a ceea ce urmează. Veți vedea că guvernele nu reușesc să depășească o astfel de criză. Veți vedea țări care eșuează în a rezolva problema. Islanda a eșuat ultima oară. Alte țări o vor face. Veți vedea multe. Veți vedea partide care dispar. Veți vedea instituții care au trăit mult timp și care vor dispărea. De această dată vor falimenta muzee, spitale, universități sau companii finaciare”, spune milionarul care în anii 70 a fondat Quantum Fund, împreună cu George Soros.

Citește și: Miliardarul George Soros prezice o nouă criză economică globală

 
 

Urmărește-ne pe Google News