Sfârşitul săptămânii va rămâne sub semnul ploilor, cel puţin în jumătatea sudică a ţării. În restul teritoriului vremea va fi puţin mai caldă, însă precipitaţiile îşi vor face şi aici apariţia. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sud-est şi la munte.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 grade în nordul Moldovei şi 14 grade în Dealurile de Vest şi în Maramureş, iar cele minime se vor încadra între 0 şi 7 grade.
Bucureştenii vor mai trebui să îndure câteva zile ploile, în vreme ce temperatura maximă nu va depăşi 8 grade, iar cea minimă, 4 grade. Vântul va sufla slab şi moderat.
Iese soarele peste o săptămână
La munte, vor cădea precipitaţii mixte pe arii extinse, iar valorile termice vor fi apropiate de mediile climatologice specifice acestei perioade. În restul zonelor montane vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru această dată, cerul va fi temporar noros, iar precipitaţiile se vor semnala local. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări în zona înaltă.
Potrivit meteorologilor, soarele ar putea apărea abia la sfârşitul săptămânii viitoare, când vremea se va încălzi treptat, iar temperaturile vor urca chiar şi până la 16 grade Celsius.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro