Gata, s-a stabilit! Metroul ce va lega Piaţa Universităţii de cartierul Drumul Taberei va trece pe la Academia Militară, Orizont, Favorit, Haşdeu şi Cişmigiu, iar capătul de linie va fi în Ghencea. Traseul va avea o lungime de 9 kilometri şi 14 staţii. Libertatea vă arată pe unde va trece noua linie de metrou.

Lucrările la tronsonul 1, Drumul Taberei – Universitate, al magistralei 5 (M5), vor începe chiar din primăvara anului viitor, ne-a spus directorul Metrorex Gheorghe Udrişte. Recent, autorităţile au reluat discuţiile cu Banca Europeană de Investiţii, care urmează să dea 370 de milioane de euro, aproape jumătate din valoarea acestui proiect.

Noul tronson va fi gata în 4-5 ani

Restul va fi suportat de statul român. “Cartierul Drumul Taberei este izolat de centrul oraşului, iar metroul este cea mai rapidă legătură”, a declarat U- drişte. Tronsonul 1 al M5 va fi gata în 4-5 ani, urmând apoi să se facă tronsonul 2, Universitate – Pantelimon.

Ce spun bucureştenii:

„Ajungem greu în centru” Mihaela Ruja, 30 de ani:
“Chiar e nevoie de metrou în Drumul Taberei, pentru că e foarte greu să ajungi în centru”.

„Traficul va fi mai lejer” Silviu Gheorghişan, 60 de ani:
“E bine că s-au gândit să facă metrou, pentru că traficul o să fie mai lejer în cartier”.

„Schimb trei autobuze” Elena Iancu, 29 de ani:
“Lucrez în Dorobanţi şi de fiecare dată trebuie să schimb trei autobuze ca să ajung la job”.

„E indicat în zonă” Georgeta Alupoaie, 53 de ani:
“În sfârşit s-au gândit că e nevoie de metrou în Drumul Taberei. E chiar indicat în zonă.

Urmărește-ne pe Google News