Jandarmii de la posturile montane Buşteni şi Cheia au intervenit pentru eliberarea unui urs prins într-un laţ în zona împădurită din localitatea Teișani. La acțiune a mai participat AJVPS şi specialişti din cadrul Universităţii Transilvania Braşov.

Conform Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova, după tranchilizare, ursul a fost relocat în punctul Dealul Pietrei, acţiunea durând aproximativ patru ore.

Avertisment pentru localnici

A doua intervenţie a avut loc în localitatea Poiana Ţapului, unde o ursoaică cu un pui şi-a făcut apariţia.

“Animalele au fost alungate cu mijloace specifice în pădurea apropiată. Jandarmii montani recomandă localnicilor să evite în această perioadă ieşirea în pădure după cules de ciuperci şi să fie precauţi atunci când pleacă la igienizarea grădinilor şi livezilor“, a precizat IJJ Prahova, potrivit Agerpres.

Urmărește-ne pe Google News