Ursoaica Anca s-a născut în captivitate, în urmă cu 24 de ani, şi toată viaţa ei a stat într-o cuşcă, în condiţii improprii. În urma unor sesizări din partea cetăţenilor şi a organizaţiilor de protecţie a animalelor, care au lansat şi o petiţie online ce a strâns până în prezent 19.426 de semnături, atât din ţară cât şi din străinătate, Primăria Piatra Neamţ şi-a dat acordul pentru transferul ursoaicei la Rezervaţia de Urşi de la Zărneşti.
Primarul Dragoș Chitic a semnat documentele care atestă transferul acesteia la rezervaţia Libearty Zărneşti, iar reprezentanţii Aociaţiei Milioane de Priteni au ajuns luni dimineaţa la Parcul Zoo Piatra Neamţ şi au luat ursoaica, aceasta urmând să ajungă la Zărneşti în jurul orei 14.00. La rezervaţie se află şi sora ei, Ina, transferată în urmă cu patru ani.
„Decizia autorităților a fost luată după solicitările transmise de asociația noastră autorităților și după ce comunitatea din zonă s-a mobilizat și a realizat o petiție online. Timp de 20 de ani, Anca și Ina a împărțit o piscină, un adăpost și spațiul de plimbare. Practic, amândouă și-au trăit viața doar pe jumătate. Țarcul avea un singur bazin, un bârlog și un teren „de plimbare”. Singura soluție pe care au putut să o găsească administratorii a fost ca ursoaicele să beneficieze cu rândul de cele puse la dispoziție. După mai mulți ani, în care Asociația „Milioane de Prieteni“ a făcut sesizări către autorități, acestea au decis să aprobe transferul ursoaicei Ina în sanctuarul Libearty. După alți patru ani, iată că și Anca va avea șansa să se bucure de natură, alături de sora ei“, au anunţat reprezentanţii Rezervaţiei de urşi de la Zărneşti.
Ursoaica Anca este descrisă de către reprezentanţii asociaţiilor de protecţie a animalelor ca fiind „mereu tristă“, „stresată, apatică și fără chef de viață“.
„Faceți cunoștință cu Anca. Anca e un urs, dar ea nu știe asta. De fapt, nici măcar nu putem spune că e urs cu adevărat. Pentru că urșii sunt animale sălbatice, animale frumoase, animale inventive și fascinante, mai presus de toate, animale libere. Anca nu a fost liberă niciodată în peste 20 de de ani de viață. S-a născut în captivitate și, dacă nu facem ceva urgent, așa o să și moară (…). După ce că stă în niște condiții oribile, stresul Ancăi este amplificat de zgomotul permanent și învălmășeala care se produce aproape zilnic în fața cuștii ei, pentru că Anca este principala atracție a grădinii“, se arată în petiţia online.
De asemenea, Pacul Zoo Cozla este descris ca fiind „o închisoare cu condiții mizere pentru sute de animale nevinovate și necondamnate de nici un alt tribunal, în afară de acela al părinților care încă își duc copiii să vadă animale ținute prizoniere“.
Rezervaţia de urși de la Zărnești se întinde pe o suprafaţă de 69 de hectare de pădure luxuriantă, pârâie şi iazuri localizate pe teritoriul oraşului Zărneşti şi a fost creat în memoria ursoaicei Maya, fiind astăzi căminul a peste o sută de urşi bruni europeni şi a unui urs negru asiatic, toti urşii fiind salvţi de la o viaţă de captivitate.
Citește și: România are cel mai slab sistem medical din Europa, dar a cumpărat cel mai mare clopot de pe continent