Centrul va asigura dovezi pentru viitoare proceduri legale şi va fi localizat la sediul Agenţiei Uniunii Europene de cooperare în materie de justiţie penală (Eurojust), la Haga.

Rusia şi preşedintele Vladimir Putin trebuie traşi la răspundere pentru crimele teribile împotriva Ucrainei, a afirmat Ursula von der Leyen într-un mesaj video.

Potrivit acesteia, există tot mai multe dovezi privind atacuri directe asupra populaţiei civile, precum şi asupra aprovizionării cu energie şi a altor infrastructuri. „Se ştie că forţele ruse au recurs la tortură, rele tratamente, violenţă sexuală şi execuţii sumare. Nici măcar copiii nu sunt scutiţi”, a spus preşedinta CE.

„Trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a-i aduce pe cei responsabili în faţa justiţiei”, a insistat Ursula von der Leyen, care a precizat că UE susţine rolul Curţii Penale Internaţionale (CPI) în acest sens.

Cu toate acestea, UE crede, de asemenea, că trebuie să existe un tribunal separat care să tragă la răspundere Rusia pentru crima de agresiune, a adăugat președinta Comisiei Europene.

Dat fiind că Rusia nu recunoaşte jurisdicţia CPI, curtea nu poate să acţioneze în privinţa unor crime comise de această ţară, potrivit Executivului comunitar. Ca urmare, mai multe alte opţiuni sunt discutate în prezent. ICPA este un prim pas în acest proces de a asigura dovezi pentru procesele de mai târziu.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

 
 

Urmărește-ne pe Google News