Cei de la USR au cerut şi amânarea cu un an a intrării în vigoare a pensiilor speciale pentru aleşii locali.

„O altă victorie importantă este prorogarea pensiilor speciale pentru primari cu un an, cel puţin un an la momentul de faţă, ceea ce este un element important. Acestea urmau să intre în vigoare la 1 ianuarie şi ar fi devenit un drept câştigat şi nu se putea face nimic. Am obţinut acordul premierului şi acordul PNL pentru prorogarea acestui termen”, a spus preşedintele USR, după discuţia de luni dimineaţă cu Ludovic Orban.

Pensiile speciale pentru primari şi preşedinţii de CJ-uri urmau să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2020, potrivit Codului Administrativ, dar proiectul este atacat la CCR, iar judecătorii urmează să se pronunţe la finalul lunii ianuarie 2020.

Liderul USR Dan Barna spune că impactul amânării pensiilor speciale pentru aleşii locali, asupra bugetului pe anul viitor, este de 600 de milioane de lei.

Prin amendamentele trimise Guvernului Orban, USR cere tăierea fondurilor pentru academiile de politruci și sinecuriști.

„Sumele acordate Academiei de Științe ale Securității Naționale și Academiei Oamenilor de Știință din România nu se justifică, în opinia USR. Reputația sistemului de învățământ și cercetare de stat a suferit enorm din cauza scandalurilor legate de plagiate, falși doctori sau falși profesori. Cele două academii sunt o risipă de fonduri și nu contribuie în niciun fel la îmbunătățirea sistemului de învățământ și cercetare de stat”, spun cei de la USR.

Cele mai multe amendamente depuse de USR vizează suplimentarea fondurilor pentru investiții în infrastructură. Printre acestea se numără:

  • Suplimentarea cu 160.000 mii lei a fondurilor pentru întreținerea infrastructurii rutiere
  • Plata avansului pentru drumul de legătură autostrada A1 Arad-Timișoara-DN 69
  • Fonduri pentru realizarea podului de peste râul Arieș, județul Cluj
  • Efectuarea unui studiu de fezabilitate pentru extinderea Aeroportului Iaşi
  • Suplimentarea fondurilor pentru autostrada București-Brașov
  • Fonduri pentru reabilitarea pasajului de pe DN6 peste Centura București
  • Fonduri pentru varianta de ocolire a Sighișoarei

De asemenea, USR a depus multe amendamente pentru îmbunătățirea condițiilor din sistemul de educație, de la reabilitarea școlilor la angajarea de profesori logopezi și consilieri pentru elevi:

  • Fonduri pentru expertizarea seismică a clădirilor în care se află școli
  • Fonduri pentru dotarea a 400 de școli de stat cu grupuri sanitare
  • Extinderea Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii
  • Dublarea sumei alocate pentru a asigura 1 psiholog/ consilier școlar la 400 de elevi, în loc de 800
  • Dublarea sumei alocate pentru lucrări de renovări la cele peste 2.000 de școli în stare precară, fără laboratoare de științe și săli de sport
  • Finanțarea a 200 de posturi pentru profesori consilieri pentru sprijinirea elevilor în alegerea carierei
  • Fonduri pentru 100 de posturi de profesori logopezi
  • Majorarea bugetului pentru fondul de dezvoltare instituțională (FDI)

Unul dintre amendamentele importante depuse de USR introduce în legea bugetului pentru anul viitor obligația Ministerului Finanțelor Publice de a publica pe site toate comunicările din partea ordonatorilor principali de credite, precum virările, redistribuirile și modificările de credite. Amendamentul USR aduce un plus de transparență în modul de gestionare a bugetului statului în condițiile în care pe parcursul anului apar multe modificări la proiectul adoptat de Parlament.

Un alt amendament important al USR vizează fonduri pentru efectuarea unui studiu de fezabilitate pentru a interconecta sistemele informatice ale instituțiilor de stat. România se află pe ultimul loc din UE în ceea ce privește serviciile publice digitale. Realizarea acestui studiu de fezabilitate a fost prevăzută în Strategia Națională Agenda Digitală România, dar nu a fost niciodată bugetată.

 
 

Urmărește-ne pe Google News