Mihai Polițeanu, deputat USR de Prahova, a anunțat joi, pe contul său de Facebook, că 100 de membri ai filialei, cu el în frunte, au semnat o scrisoare deschisă în care și-au anunțat demisia din partid.

Motivul invocat: filiala a fost acaparată „de un grup de oportuniști”, sprijiniți de conducerea națională a USR. Mai precis, Polițeanu îi acuză pe liderii USR că au pus filiala din Prahova „în subordinea” PNL.

„Majoritatea din Biroul Național al USR și președintele Drulă au ales, fie din cinism politic, fie din lipsă de viziune, să pună pe primul loc promovarea unor indivizi obedienți echipei majoritare din Biroul Național al USR, dar și PNL-ului, în detrimentul democrației interne, valorilor și intereselor legitime ale USR în Prahova, dar și al votanților noștri”, se menționează în scrisoarea deschisă. 

Printre acuzațiile celor 100 se numără și faptul că viceprimarul USR din Ploiești, Magdalena Trofin, a fost schimbată de PNL cu sprijinul a trei consilieri municipali USR, „care au acționat fără consultarea filialei sau a membrilor acestuia”.

Biroul Național al partidului e acuzat și că a intervenit și a anulat alegerile interne din USR Prahova, după ce au fost câștigate de opoziția internă la actuala echipă de conducere.

Demisionarii, spre „o nouă construcție politică”

„Conducerea națională a USR a ales, însă, din miopie politică și motive meschine de politică internă să dea, arbitrar, prin minciuni și cu încălcarea Statutului, puterea în filiala Prahova unei minorități loiale care s-a aliniat la nivel local și județean la modul clientelar și netransparent de a face politică împământenit în România de către PSD, PNL și sateliții acestora. Această minoritate a pierdut în mod constant alegerile interne din USR Prahova în ultimii 2 ani și jumătate, fiind astăzi adusă la putere în filiala județeană prin intervenția directă combinată a conducerilor USR și PNL”, se mai arată în „demisia colectivă”. 

La finalul scrisorii deschise, semnatarii au anunțat că vor continua activitatea fie din societatea civilă, „fie dintr-o nouă construcție politică care promite să se separe radical de metehnele politicii vechi”.

Polițeanu, conflict mai vechi cu conducerea

Mihai Polițeanu se afla într-un conflict mai vechi cu conducerea națională a partidului, conform unor surse din USR.

La vârful partidului, i se reproșează faptul că scria postări în care îi critica deschis pe Cătălin Drulă și pe cei din așa-numita „echipă Barna”. „În plus, sponsoriza să fie distribuite pe rețelele de socializare”, spun sursele citate, care susțin că „problema Polițeanu” urma să fie tranșată în cadrul unui Comitet Politic, planificat în perioada 18 – 20 noiembrie.

Conform statutului USR, parlamentarii pot fi contestați și chestionați cu privire la activitatea lor doar de către această structură. În Comitetul Politic se poate discuta și despre demiterea membrilor din partid.

Libertatea a încercat să ia legătura și cu liderul USR, Cătălin Drulă, pentru a obține un punct de vedere. Acesta nu a putut fi contactat, astfel că am solicitat o poziție a partidului și o vom publica de îndată ce ne va fi oferită.

Foto: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News